Cele mai importante detalii despre Xbox Series X: când vor apărea jocurile exclusive

de: Alexandru Puiu
13 01. 2020

Microsoft a făcut numeroase anunțuri legate de Xbox Series X, dar acum aflăm noi detalii despre viitorul consolelor ieșite din Redmond.

În teorie, Xbox Series X este o nouă famile de console Microsoft în care vei putea investi o sumă generoasă de bani înainte de finele acestui an. Aceste creații vor avea o putere de calcul astronomică în comparație cu generația actuală de console Xbox, dar, din câte se pare, respectivele particularități hardware nu se vor reflecta în jocuri exclusive, cel puțin nu în prima perioadă de disponibilitate.

Aparent, vor mai trece câțiva ani până când vom vedea jocuri care vor fi disponibile doar pe Series X. În mod previzibil, jocurile care vor fi lansate pe ambele generații de console vor arăta mult mai bine pe Series X, dar acest detaliu s-ar putea să nu fie suficient pentru a-ți cumpăra consola.

Confirmarea pe marginea acestui subiect a venit de la directorul diviziei Xbox Games Studios din cadrul Microsoft, Matt Booty.  ”În timp ce conținutul nostru se lansează pe parcursul anului viitor, a următorilor doi ani, toate jocurile noastre, la fel ca pe PC, vor putea fi jucate pe familiile de dispozitive mai noi și mai vechi. Vrem să ne asigurăm că dacă cineva investește într-un Xbox acum și până la lansarea Series X se simt confortabil că a făcut o investiție bună și ne-am angajat să-i furnizăm conținut.”

Mulți sunt curioși de viitorul Halo: Infinite, unul dintre jocurile dezvăluite împreună cu Series X. În contextul în care jocul va exista și pe Xbox One, este greu să justifici investiția într-o nouă consolă, dar Booty a ținut să menționeze că 343 Industries și SkyBox Labs ”vor face cu siguranță lucruri pentru a profita” de funcțiile Series X. Nu a detaliat exact despre ce ar putea fi vorba, dar ar trebui ca varianta pentru noua consolă să arate cel puțin spectaculos.