Cum arată noua consolă Xbox. Microsoft ar vrea să uiți de PlayStation 5

Cum arată noua consolă Xbox. Microsoft ar vrea să uiți de PlayStation 5

2020 e anul în care Microsoft și Sony vor lansa noile generații de console. Se dă deja o luptă acerbă pentru promovare. Și începe și Xbox să iasă la rampă pentru a lua fața PlayStation 5.

Când spui consolă de jocuri video îți vin imediat în minte două nume: Microsoft Xbox și Sony PlayStation. Nu prea contează dacă ești fanul unui brand sau al celuilalt. 2020 o să vină cu noi lansări din ambele părți. Iar perioada în care apar noile console de la Microsoft și Sony este acceași – perioada sărbătorilor.

Dacă despre PlayStation 5 îți spuneam AICI că se dorește a fi o consolă revoluționară, Microsoft nu prea a dat detalii despre noua sa generație. Vine acum, în premieră, cu informațiile. Și caută să ia fața rivalului său. Posibil ca bătălia să se dea pe preț. Dar nici specificațiile nu-s de ignorat.

Noua generație de console de la Microsoft se va numi Xbox Series X și vine anul viitor, înainte de Crăciun.

Consola Xbox cu care Microsoft vrea să se bată cu PlayStation 5

N-ai cum să nu remarci că noua consolă Xbox de la Microsoft seamănă cu o unitate de PC. E un monolit în care compania susține că a integrat cele mai noi tehnologii și o super-putere de redare a jocurilor. Noua generație a fost prezentată oficial la Game Awards, iar trailerul de prezentare e unul pe măsură (îl găsești mai jos).

Microsoft Xbox Series X e construită de așa natură încât să poată fi așezată atât orizontal, cât și vertical, în funcție de spațiul pe care-l ai. După cum a explicat șeful diviziei Xbox de la Microsoft, noua consolă vine cu o putere de procesare de patru ori mai mare decât Xbox One X. Și e vorba numai de eficiență și silențiozitate, după cum insistă Phil Spencer.

Între altele, Xbox Series X suportă format 8K și rulare până la 120 fps. La prezentarea consolei, Microsoft s-a folosit de Hellblade 2, un joc dezvoltat de Ninja Theory special pentru noua Xbox.

O nouă consolă, un nou controller

Noul controller e un pic mai mic decât ce ai văzut pe generațiile trecute. Iar șeful Xbox susține că forma sa a fost gândită pentru ca toată lumea să se acomodeze. Mai mult, vine și cu un buton de Share – ca să poți să-ți distribui momentele din joc sau să faci screenshot-uri. O funcție pe care Sony o avea deja pe PS4.

Noul controller va fi compatibil și cu consolele Xbox One, dar și cu PC-urile care rulează Windows 10. Controller-ul mai vine și cu câteva particularități: e vorba de funcțiile Auto Low Latency Mode (ALLM) și Dynamic Latency Input (DLI) care, potrivit reprezentanților Microsoft, vor face din noua consolă Xbox una dintre cele mai rapide în reacții, un dispozitic extrem de receptiv.

Nu se știe deocamdată dacă Microsoft va veni doar cu o singură versiune a noii console. Posibil să existe două, așa cum Sony plănuiește și o variantă Pro la noua consolă PS5. 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI