Alternativa la Call of Duty Warzone și Fortnite poate fi testată gratuit: Hyper Scape de la Ubisoft
Ubisoft are în portofoliu unele dintre cele mai populare jocuri din toate timpurile, dar abia acum își încearcă norocul în genul battle royal cu Hyper Scape.
Ubisoft lucrează de mult timp la Hyper Scape, cea mai nouă alternativă la Call of Duty: Warzone și Fortnite sau PUBG. Până la ora actuală însă, nu putea fi testat decât prin intermediul unor invitații, într-un beta închis. Lucrurile s-au mai relaxat acum, iar dacă ai un PC cu o configurație decentă, îl poți experimenta gratuit.
Anunțul a fost făcut pe Twitter și se adresează doar utilizatorilor de PC-uri. Dacă speri să-l joci pe PS4 sau Xbox One, mai ai un pic de așteptat. Pentru a ți-l testa pe Windows, ești nevoit să-ți instalezi clientul UPlay al celor de la Ubisoft și îl găsești acolo.
În mod previzibil, Hyper Scape este destul de similar ca rețetă cu experiența pe care o trăiești în Call of Duty sau Fortnite. Vorbim de un număr mare de jucători răspândiți pe o hartă de dimensiuni generoase, doar pentru a se micșora în momentul în care scade numărul celor care au rămas în viață.
Micile abateri de la rețetă sunt însă interesante. Introducerea unei coroane în joc îți permite să câștigi competiția fără să ucizi ultimul inamic. În plus, o mare parte din joc se desfășoară pe verticală, cu abilități de a construi ziduri sau de a te teleporta.
Dintr-un punct de vedere, jocul pare interesant și arată bine, dar Ubisoft nu are o luptă ușoară în acest domeniu. Hyper Scape trebuie să concureze cu jocuri care au deja milioane de fani, dacă nu zeci de milioane în total, precum Fortnite, Call of Duty, PUBG sau Apex Legends.