De ce nu mai apare Winds of Winter, viitoarea carte a lui R.R. Martin din universul Game of Thrones

de: Alexandru Puiu
18 08. 2019

S-ar putea să treacă un deceniu de la ultima carte publicată de George R.R. Martin din saga A Song of Ice and Fire, iar noi to nu vom vedea continuarea poveștii din Game of Thrones în viziunea autorului.

Fenomenul cultural Game of Thrones s-a încheiat în flăcări în 2019, iar mulți fani au rămas dezamăgiți. Cei mai mulți au dat însă vina pe creatorii și producătorii show-ului pentru eșecul din ultimul sezon. Ca urmare, un număr important de fani așteaptă cu interes versiunea lui R.R. Martin pentru evenimentele din finalul serialului HBO. Din păcate, acestea întârzie să apară, iar motivele sunt multe.

Ultima carte din saga A Song of Ice and Fire a fost publicată în 2011. Între timp, au existat numeroase estimări pentru publicare unei noi cărți, dar niciun termen nu a ajuns să fie respectat. Mai mult decât atât, nimeni nu se mai aruncă la o estimare în 2019. Din acest motiv, nu este exclus să vedem viitoare carte în 2020 sau chiar 2021, dacă suntem norocoși. În mod real, având în vedere vârsta autorului și numeroasele sale proiecte din ultima perioadă, este foarte probabil să nu mai apară niciodată.

Când apare The Winds of Winter, din saga A Song of Ice and Fire

Următoarea carte a lui George R.R. Martin este intitulată The Winds of Winter și, în teorie, ar trebui să fie penultima carte din saga care a dus la realizarea Game of Thrones. Cea mai recentă carte din serie a fost A Dance with Dragons, iar aceea a fost publicată în 2011. De atunci, show-ul de la HBO a început și s-a încheiat.

Inițial, R.R. Martin a gândit A Song of Ice and Fire ca pe o trilogie. Ulterior, a extins masiv universul în care se desfășoară acțiunea serialului GoT, iar lucrurile s-au complicat. The Winds of Winter era planificată să apară în 2017. A fost amânată până în 2018, iar apoi s-a renunțat la orice estimare. Până și autorul a recunoscut că se chinuie să scrie continuarea aventurilor din universul fantastic.

Motivul principal pentru care R.R. Martin întârzie cu The Winds of Winter are legătură, parțial, cu succesul Game of Thrones. Autorul s-a implicat ca scenarist, producător executiv și co-creator al show-ului. În același timp, a devenit responsabil și pentru serialul Night Flyers, pe lângă implicarea sa în câteva jocuri video, precum Elden Ring sau Game of Thrones.

Nu a ajutat nici publicarea cărții de mai sus, intitulată Fire & Blood. Aceasta extinde istoria din cărțile a A Song of Ice and Fire, chiar dacă nu dezvăluie nimic din următoarele două volume care ar trebui să încheie saga pe parcursul vieții noastre.

O altă problemă cu care se confruntă George R.R. Martin ține însă nu doar de agitația din viața sa, ci cu gradul aproape absurd de complexitate atins de povestea pe care a scris-o. Intriga a devenit din ce în ce mai complexă și este puțin probabil să-ți poată spune din minte numele tuturor personajelor cărora le-a dat viață pe hârtie. Ca referință, în Game of Thrones aveam perspectiva a opt personaje principale, în cea mai mare parte a cărții. În The Winds of Winter, acel număr ar trebui să fie între 15 și 20 de personaje. Cu alte cuvinte, amploarea evenimentelor din cărțile pe care le-a scris, i-au făcut imposibilă sarcina autorului. Nu ajută nici faptul că R.R. Martin nu se grăbește să ajungă la un final, precum David Benioff și D.B. Weiss în sezonul opt al serialului.