Viitorul Edge bazat pe Chromium va veni la pachet cu Internet Explorer: cum e posibil

de: Alexandru Puiu
07 05. 2019

Microsoft a anunțat în urmă cu ceva timp că va lansa o versiune de Microsoft Edge bazată pe platforma open source Chromium. Acum, aflăm noi detalii despre funcțiile incluse.

Microsoft Edge nu a reușit să dobândească succesul pe care și l-ar fi dorit vreodată gigantul din Redmond. Din acest motiv, va fi reinventat din nou, sub forma unei creații care va avea mult în comun cu Google Chrome. Bazat pe Chromium, noul browser este deja disponibil pentru test în variantă beta de Windows 10, dar beneficiază de actualizări constante.

Înainte să ajungă la toți utilizatorii, noul Microsoft Edge va ajunge să includă o serie de funcții interesante, unele dintre ele aparent inutile. Prima opțiune neobișnuită se reflectă într-un așa numit IE Mode, un mod de navigare care va emula experiența navigării prin Internet Explorer pentru a asigura compatibilitatea cu pagini web foarte vechi sau cu platforme in-house folosite de anumite corporații.

În practică, este foarte probabil să nu mai fi folosit Internet Explorer de foarte mulți ani. Browserul de pe vremuri continuă însă să fie la modă în anumite medii corporatiste. Prin includerea IE Mode în viitorul Edge, acei utilizatori ar putea migra la un browser modern. Ca să nu piardă vreo funcție sau anumite pagini web să arate ciudat, versiunea actualizată de Microsoft Edge va integra motorul de randare clasic din Internet Explorer.

Joe Belfiore de la Microsoft este foarte încântat de acest detaliu tehnic și a afirmat că încărcarea paginilor în modul IE se va desfășura fără niciun fel de probleme în interiorul Edge. Utilizatorii nu vor vedea nicio diferență, cu excepția faptului că va exista un logo discret al Internet Explorer pe tab-urile din browser încărcate în modul compatibil.

Momentan, nu se știe când va ieși din beta, dar noul Microsoft Edge promite să fi compatibil atât cu sistemele de operare Windows, începând cu Windows 7, cât și versiunile recente de macOS.