Tesla Cybertruck, ironizat de LEGO: ce replică a primit Elon Musk

de: Ciprian Ioana
27 11. 2019

Elon Musk și-a prezentat, recent, noul model Tesla Cybertruck. S-a umplut internetul de glume la adresa conceptului său, iar LEGO a zis să profite de acest lucru și să facă un pic de mișto. Și unii zic că i-a cam reușit.

Elon Musk a prezentat, zilele trecute, Tesla Cybertruck, primul pick-up electric al companiei. E un design care pare desprins din viitor și un aspect ieșit din comun. Chiar și așa, mulți spun că modelul pare desenat cu barda. Musk a reușit și să ofere un moment stânjenitor în timpul prezentării.

L-a invitat pe designerul șef al Tesla să arunce cu o bilă de metal în geamurile mașinii. Și rezultatul nu a fost cel la care se aștepta Musk, pentru că bila de metal a spart geamurile. De fiecare dată când le-a lovit: de două ori mai exact.

Prilej pentru LEGO Australia să ironizeze Tesla și să vină cu propriul concept, despre care spune, evident, că nu poate fi spart.

Tesla Cybertruck, conceptul luat la mișto de LEGO

LEGO, filiala din Australia, a venit cu propria camionetă pentru a-i arăta lui Elon Musk un concept care, deși nu e high-tech, nu se poate sparge. E vorba de o piesă care imită modelul de mașină și care are roți.

Chiar dacă prezentarea lui Musk n-a mers așa cum și-ar fi dorit, interes pentru Cybertruck există. S-au înregistrat deja peste 250.000 de precomenzi , chiar dacă preţul de pornire este de 39.900 de dolari.

Camioneta electrică are o autonomie de 400 de kilometri, dar la aproape 70.000 de dolari, vine echipată și cu o autonomie dublă – de până la 800 de kilometri.

Tesla Cybertruck vine în trei versiuni. Versiunile cu unul și două motoare vor intra în producție la sfârșitul anului 2021. Tesla preconizează că producția versiunii tri motor, cea mai puternică, va începe mai târziu, la sfârșitul anului 2022. Noul concept al lui Elon Musk a stârnit, cu siguranță, multe reacții. Chiar dacă unele au fost negative, lumea a aflat de Cybertruck.

Unul dintre scopuri a fost atins.