Telefonul „imposibil” de la Microsoft e, poate, primul computer de buzunar

de: Răzvan Băltărețu
03 10. 2019

Dacă te gândești la Microsoft ca la o companie care face și telefoane, atunci nu te poți alege decât cu o listă considerabilă de eșecuri. Și se adaugă aici un interval de cam 10 ani unde nici n-a eșuat, nici n-a revoluționat. Acum încearcă iar cu telefonul Surface Duo pe care nici măcar nu îl poți cumpăra pentru încă un an. Deși ai vrea. De ce?

Ultimul succes, dacă poate fi catalogat astfel, a fost Windows Phone. Într-o vreme, după achiziția Nokia, ecosistemul acesta avea ceva viață în el, iar câteva dintre trăsăturile sale ar putea fi foarte bine copiate de Google sau Apple. În fine, n-a fost să fie. Dar Microsoft încearcă iar să facă un telefon: Surface Duo. Doar că va fi cu Android și două ecrane. De ce?

Ce e Microsoft în prezent?

În vremea lui Bill Gates și-a lui Steve Balmer, foști director Microsoft, primul fiind și fondator, Microsoft era o companie care visa și, într-o anumită măsură reușea, să controleze lumea. Apoi, în 2014, a venit Satya Nadella. Și el are o sintagmă care a devenit un fel de crez pentru Microsoft: „mobile first cloud first”.

Astfel, Microsoft nu mai e doar Windows sau nu mai e doar ceea ce produce in house. E o companie care oferă niște unelte prin care ia bani. Așa a devenit OneDrive coloană vertebrală pentru Office, iar Android un fel de-a doua casă.

Aceasta e prima explicație pentru Surface Duo: rulează Android, pentru că e mai ușor pentru Microsoft să dezvolte software și ecosisteme digitale de cloud și mobile decât să-și bată capul cu o platformă mobilă.

Microsoft Surface Duo e un smartphone cu Android, are două ecrane similare ZTE Axon M, și nu-i deloc gata de lansare. Compania l-a promis pentru ultimul trimestru din 2020, iar schimbările de hardware, design și chiar funcționalitate sunt mai mult decât previzibile. Mai trebuie adăugate camere, de exemplu, sau ce mai crede Microsoft că sporește utilitatea și productivitatea.

Deocamdată e ce vezi în poze: o tableto-telefon. Un hibrid pentru oameni cărora nu le pasă de grosime, ci vor autonomie, ecran mare și ceva mai mult decât un smartphone. Dar, da, e un smartphone. Are două ecrane de 5,6 inci și poate deveni o tabletă cu ecran de 8,3 inci. Partea mai bună? Ecranele pot fi rotite la 360 de grade.

Surface Duo e doar o confirmare a numeroase zvonuri

Ce-a prezentat Microsoft acum pare fix prototipul care a ajuns pe internet în urmă cu un an și jumătate. Atunci părea imposibil să vină de la Microsoft. Acum pare chiar fezabil. Are același design, aceleași funcționalități și, mai degrabă, pare că Microsoft a așteptat ca alți producători – Samsung, Huawei – să lanseze telefoane pliabile. De ce? Ca să-i poată contrazice, evident.

Compania americană demonstrează astfel că are mai multă încredere în astfel de dispozitive decât în cele pliabile. Bendable, nu foldable. „Vrem ca oamenii să vadă direcția în care vrem să ducem conceptul de productivitate”, a afirmat Panos Panay, directorul de produs al Microsoft, în timpul evenimentului.

Un Surface Duo căruia îi poți atașa tastatură, mouse și are un ecran secundar? Sigur, iată o idee. Un Windows pentru dispozitive cu două ecrane? Iată altă idee. Se numește Windows 10X și va fi preinstalat pe Surface Neo. E la fel ca Surface Duo, dar cu Windows.

Deocamdată, Surface Duo e cel mai ambițios proiect al Microsoft. Nu prin dificultatea de-a crea așa ceva, ci prin dezvoltarea soluțiilor software care să-l facă util. ZTE a fost primul, nimic de zis, dar unde e Axon M acum? Dacă Microsoft chiar va investi atenție în acest produs, îl poate face iconic. Și are șanse.

Așa cum e cazul cu Galaxy Fold sau cu Mate X, nu contează forma fizică. Mai important e ce face ca să ai nevoie de el.

Din ce-am sesizat în clipul de prezentare realizat de Microsoft, sunt câteva caracteristici extrem de utile: multitasking excelent, cu două aplicații pe suficient ecran, rotirea la 360 de grade, accesul aplicațiilor, independent, la cele două ecrane și chiar gaming.

Dat fiind că telefonul nici nu va fi la vânzare anul acesta, nici nu va ajunge la vreun test, există doar speranțe. Și, deocamdată, mă pot hazarda să spun că poate duce Android și telefoanele la nivelul la care Galaxy Note le-a dus în urmă cu opt ani. Hardware au, un pic de software mai trebuie și e clar că există piață pentru dispozitive ca Microsoft Surface Duo.