Telefonul Huawei care se bate cu Samsung S10 are deja un avantaj

de: Florin Cașotă
31 01. 2019

Samsung Galaxy S10 se lansează în mai puțin de o lună, dar deja știm totul despre noul telefon. S10 va veni cu câteva lucruri interesante, inclusiv cu un display perforat, dar Huawei lansează concurentul care are un avantaj asupra lui S10.

Samsung nu este singurul producător de telefoane care se pregătește să-și prezinte cel mai nou vârf de gamă. Rivalul Huawei va lansa la MWC Huawei P30, un model care va avea ceva ce nu vei vedea pe Samsung Galaxy S10.

S10 este primul mare telefon Android de anul acesta și ai putea crede că dă tonul în materie de telefoane pe anul acesta, dar asta nu-i chiar adevărat. Samsung cu S10 pare mai mult că prinde din urmă Huawei cu Mate 20 Pro.

Telefonul chinezilor, lansat în octombrie 2018, a venit cu lucruri noi pentru un flagship: procesor de 7 nanometri, încărcare wireless inversă, dar și un sistem triplu de camere performat, suport pentru recunoaștere facială (similar cu cel regăsit pe iPhone) și un senzor de amprentă în display (alți chinezi au adus asta înainte, dar Huawei a fost primul mare jucător care introduce o astfel de funcție).

Samsung Galaxy S10 va avea multe dintre aceste lucruri, dar Huawei nu stă pe loc și lansează P30, imediat după ce Samsung anunță oficial S10.

Toate modelele P30 de anul acesta vor avea display-uri OLED cu senzor de amprentă în ecran. Pe de altă parte, Samsung va folosi un senzor de amprentă ultrasonic sub ecranul OLED al S10.

Avantajul Huawei P30 asupra Samsung Galaxy S10

Telefoanele P30 vor avea trei camere pe spate și de data acesta Huawei aduce o cameră de tip periscop care ți-ar putea permite să faci un zoom optic de până la 10x, cam ceea ce a reușit Oppo să aducă pe telefoane.

De asemenea, Huawei P30 Pro ar putea avea noul senzor de imagine Sony IMX607 de 38 de megapixeli. Una dintre marile calități ale acestui nou senzor ar fi „performanța excelentă în situații slab iluminate”. În plus, senzor ar avea o tehnologie avansată de reducere a zgomotului de fundal din imagine. P30 Pro ar fi primul telefon care ar avea acest senzor foto. O carcasă realizată pentru viitorul P30 Pro arată că telefonul ar putea avea un sistem de patru camere pe spate.

Totuși, din ceea ce știm deja, Samsung nu va avea o astfel de cameră de tip periscop pentru acest model. Nu știm exact ce camere va avea S10, dar se zvonește că ar veni cu un senzor de 12 megapixeli, cu diafragmă variabilă, de la f/1.5 la f/2.4. Ar mai fi o cameră de 16 megapixeli cu o cameră de f/1.9 și cu un câmp de vizualizare de 123 de grade și al treilea senzor va avea 13 megapixeli și o diafragmă de f/2.4.

Interesant este că Samsung a achiziționat Corephotonics pentru 155 de milioane de dolari. Corephotonics este o firmă israeliană care a oferit acea tehnologie de zoom optic de 10x pentru Oppo. Mai mult, compania ar avea și tehnologie pentru obținerea unui zoom optic de 25x. Așa că Samsung S11 ar putea veni cu o astfel de cameră.

La capitolul design câștigă Samsung S10 datorită ecranului perforat care arată mult mai bine decât ecranul cu acea crestătură în formă de lacrimă care ar veni pe P30.

Huawei P30 va avea același procesor Kirin 980, prezent și în Mate 20 Pro, și suport pentru fast charging la 22,5W. Cel mai ieftin P30 va avea 8 GB RAM, iar modelul Pro ar ajunge la 12 GB. Pe de altă parte, Samsung vinde S10 în trei variante: cu 6 GB, 8 GB și 12 GB RAM. De asemenea, S10 va avea fie un prosorul de 7 nm Snapdragon 855 sau cel de 8nm Exynos 9820 (în funcție de zona de unde-l cumperi).

Legat de încărcarea rapidă, încă nu știm dacă S10 va avea încărcare rapidă wireless, dar știm că va veni cu un încărcător de doar 15W. Mate 20 Pro vine cu un încărcător Super Charge la 40W.

Ceea ce este bine este că ambele telefoane vor avea o mufă de căști. Acum poți respira ușurat.

Ce mai rămâne de stabilit este dacă cele două companii vor prezenta la MWC telefoanele 5G și telefoanele pliabile. Avem informații cum că ambii producător ar prezenta astfel de smartphone-uri la târgul de la Barcelona.