Inteligența artificială: nou motiv de conflict în războiul comercial SUA-China

de: Teodora Tudosie
10 10. 2019

Războiul comercial dintre Statele Unite și China este în plină desfășurare, iar inteligența artificială este acum un nou motiv de dispută între cele două.

După ce a interzis companiilor americane să mai facă afaceri cu Huawei, SUA lovește din nou și, de această dată, încearcă să strice ambițiile Chinei de dezvoltare a inteligenței artificiale.

În acest sens, oficialii de la Washington și-au îndreptat atenția asupra trei startup-uri chineze care se ocupă cu inteligența artificială. Mai exact, cu tehnologia recunoașterii faciale. Asfel, Statele Unite au invocat argumente legate de securitate națională și interese de politică externă pentru a le interzice celor trei companii să cumpere produse sau să importe tehnologie din SUA.

Este vorba despre SenseTime, Megvii și Yitu. Primul este al doilea cel mai valoros startup din domeniul inteligenței artificiale din lume. Printre investitorii săi se numără giganți din lumea tech precum SoftBank și Alibaba și are o valoare pe piață de 7,5 miliarde de dolari. Megvii și Yitu valorează patru miliarde, respectiv 2,4 miliarde de dolari.

Interdicția Statelor Unite nu s-a limitat doar la acestea trei, ci s-a extins la o serie de alte companii mai mici care se ocupă cu inteligența artificială. Astfel, Departametul de Comerț al Statelor Unite le-a adăugat pe toate pe lista neagră. Susține că acestea sunt vinovate de încălcări ale drepturilor omului în ceea ce privește mai multe grupuri minoritare din regiunea Xinjiang.

Interdicția SUA ar putea încetini inteligența artificială în China

Conflictul ar putea lua amploare. China a negat acuzațiile și a amenințat cu represalii companiile din SUA.

„Acuzațiile SUA împotriva Chinei sunt nefondate și lipsite de sens. Acestea doar arată motivele malefice ale Statelor Unite de a interfera cu eforturile de combatere a terorismului în Xinjiang și de a zădărnici dezvoltarea Chinei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Geng Shuang.

Inteligența artificială este în plină dezvoltare în statul chinez. Totuși, interdicția impusă de SUA ar putea avea consecințe asupra dezvoltării sale în China. Companiile din statul comunist se bazează pe procesoare și plăci grafice produse de companii americane precum Qualcomm sau Nvidia.