De ce e Star Wars: The Rise of Skywalker pe sticle Coca-Cola luminoase

de: Alexandru Puiu
09 12. 2019

Cu aproximativ o săptămână rămasă până la premiera Star Wars: The Rise of Skywalker în cinematografe, promovarea peliculei și-a atins apogeul prin intermediul unor sticle de Coca Cola în ediție limitată.

Ultimul film din saga Star Wars este programat să ajungă în cinematografe pe 20 decembrie. Este vorba de The Rise of Skywalker. Pentru că vorbim de Star Wars și de faptul că aceasta este o mină de aur pentru creatorii de orice, nu ar trebui să fie foarte ciudat faptul că vor exista sticle de Coca Cola cu personajele principale ale filmului, Rey și Kylo Ren. 

Partea neobișnuită constă în faptul că respectivele sticle se vor lumina. Mai precis, când le vei lua în mână și vei atinge eticheta, vei închide un circuit și vei activa un panou OLED de dimensiuni foarte mici. Acesta din urmă se manifestă prin luminarea săbiuțelor lui Rey și Kylo Ren. Ideea este una îmbucurătoare și s-ar putea să reprezinte cea mai creativă implementare a panourilor OLED.

Tehnologia din spatele etichetei a fost realizată de compania Inuru din Berlin și se alimentează cu o baterie imprimată 3D. Aceasta ar trebui să fie suficientă pentru aproximativ 500 de activări. Diodele efective sunt ecologice, prin prisma faptului că nu utilizează metale rare. Din păcate, va fi aproape imposibil să pui mâna pe o asemenea sticlă de Coca Cola pentru că vor fi disponibile în aproximativ 8000 de exemplare, doar în Singapore. Chiar și acolo însă, vor fi oferite printr-o serie de concursuri anunțate pe Facebook și Instagram.