Putin a desființat democrația: care sunt argumentele împotriva valorilor liberale
Nu se întâmplă des să acorde interviuri, dar Vladimir Putin tocmai a venit la înaintare cu un set de argumente foarte interesante împotriva valorilor liberale și, implicit, a democrației.
Mulți l-au considerat pe Vladimir Putin un dictator și sunt de părere că a condus Rusia ultimelor decenii într-o manieră directă sau indirectă. Copilul fostului regim, cu o vastă experiență dobândită în KGB, Putin a demonstrat în numeroase rânduri că este unul dintre cei mai deștepți președinți din istoria recentă.
Deși este greu să mai clasifici Rusia ca fiind o democrație, Putin s-a ferit să facă vreo afirmație în acest sens, până la apariția unui interviu în Financial Times. În acel context, printre altele, a atas atenția asupra faptului că valorile liberale sunt învechite, având ca argumente respingerea lor de cât mai multe popoare occidentale.
Fără niciun fel de emoție, liderul de la Kremlin a criticat-o pe Angela Merkel pentru politica liberală referitoare la imigrația din Orientul Mijlociu. „Ideea liberală presupune că nu trebuie făcut nimic. Migranţii pot ucide, jefui şi viola fără consecinţe pentru că drepturile lor ca migranţi trebuie protejate. Care sunt aceste drepturi? Fiecare infracţiune trebuie să fie pedepsită”, a estimat Putin în interviu.
Per ansamblu, realitatea nu este atât de albă sau de neagră pe cât o definește președintele Rusiei, dar retorica sa va rezona cu mulți. „Aşadar, ideea liberală s-a învechit. Ea intră în conflict cu interesele majorităţii covârşitoare a populaţiei”, a mai declarat preşedintele rus.
În ceea ce privește dificultățile majore pe care le întâmpină homosexualii și membrii comunității LGBQ în fost uniune sovietică, Putin a spus că nu este homofob. În opinia sa însă, deschiderea occidentală spre îmbrăţişarea homosexualității şi fluidității între genuri este excesivă. „Valorile tradiţionale sunt mai stabile şi mai importante pentru milioane de oameni decât această idee liberală care, în opinia mea, încetează să existe în prezent”.
Liderul rus este convins că mai multe forțe încearcă să deființeze afinitatea globală a oamenilor pentru religie. Impresia sa este că cercurile liberale se bazează pe utilizarea problemelor cu care se confruntă Biserica Catolică pentru a distruge biserica la modul general.