A fost inventat plasturele care îți vindecă inima după un infarct

de: Ciprian Ioana
09 06. 2019

Bolile de inimă duc la deces peste tot în lume, atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor. Numai în Statele Unite, de exemplu, specialiștii susțin că, anual, 735.000 de oameni suferă un infarct, iar decesele din această cauză se ridică la peste 600.000.

Medicii susțin că persoanele care supraviețuiesc în urma unui infarct nu înseamnă că au o stare de sănătate bună. Ele suferă de insuficiență cardiacă, ceea ce înseamnă că mușchiul inimii este extrem de slăbit.

În timpul unui atac de cord, vasele care pompează sânge spre inimă, numite artere coronariene, înregistrează blocaje prin acumularea de colesterol sau grăsimi.  La inimă nu mai ajunge suficient sânge, ceea ce înseamnă că mușchiul nu obține oxigenul și nutrienții de care are nevoie. Din această cauză, țesuturile sunt afectate.

Supraviețuitorii unui atac de cord trăiesc cu o inimă mai „slabă”, ceea ce face ca sarcinile zilnice și considerate ușoare, cum ar fi ridicarea unui obiect sau urcatul pe scări, devin extrem de solicitante și pot duce la deces.

Cum funcționează plasturele care vindecă inima după un infarct

Vindecarea țesutului cardiac deteriorat în urma unui infarct s-a dovedit a fi dificilă, iar în unele cazuri chiar imposibilă. Cercetătorii de la Imperial College din Londra susțin, însă, că invenția lor poate rezolva acest lucru.

Echipa a creat mai mulți plasturi de doi sau trei centimetri, care conțin până la 50 de milioane de celule stem umane.

Au programat celulele stem să se maturizeze și să crească în mușchiul cardiac. Plasturii sunt cusuți pe zona afectată a inimii pentru a ajuta sângele să pompeze și, astfel, să fie eliberate substanțele chimice care stimulează repararea și regenerarea.

De ce reprezintă un pas uriaș în medicină crearea plasturilor pentru inimă

Medicii au mai găsit metode de injectat celule stem direct în țesutul deteriorat, dar acestea nu acționau uniform. Cu alte cuvinte, nu aveau o schelă, un punct de sprijin care să le țină în loc și, astfel, inima era afectată înainte de a se obține repararea țesutului deteriorat.

Echipa londoneză a testat plasturii pe iepuri și s-a constatat că, în doar patru săptămâni după implantarea lor, ventriculul stâng – responsabil de împingerea sângelui oxigenat prin valva aortică în arcul aortic și apoi mai departe în corp – s-a îmbunătățit. Medicii nu au descoperit în cazul iepurilor nicio activitate anormală a ritmului cardiac care să-i pună pe gânduri, semn că metoda ar putea funcționa și la oameni.

Ei au constatat, de asemenea, că vasele de sânge din inimile destinatarului s-au dezvoltat cu ajutorul plasturilor și au acceptat extrem de bine corpul străin.

„Într-o zi, sperăm să folosim plasturii ca tratament recomandat de medici în mod obișnuit oamenilor după un atac de cord. În cazul în care studiile clinice pot arăta beneficiile acestor plasturi, în cazul oamenilor care suferă un infarct, ar fi un pas mare înainte pentru medicina regenerativă”, susțin medicii.