Originalul Diablo a fost reinventat și este disponibil pe GOG.com: ce trebuie să știi

de: Alexandru Puiu
08 03. 2019

Primul joc Diablo, în funcție de vârstă, s-ar putea să fie unul dintre titlurile care ți-a marcat copilăria. Deși a inspirat o serie stufoasă de RPG-uri, acum ai posibilitatea să joci originalul prin intermediul GOG.com.

La mai bine de 20 de ani de lansare, Diablo al celor de la Blizzard continuă să aibă un număr mare de fani în spate. Din păcate, deși a fost lansat în 1996, până la această oră, nu l-ai putut achiziționa legal în format digital. Creatorii săi și-au axat mai mult atenția pe universul Warcraft și Starcraft, în ultima perioadă. Din fericire, datorită efortului celor de la GOG.com, acum există două iterații disponibile ale jocului clasic în magazinul virtual.

Disponibil momentan doar pentru sistemele cu Windows, jocul poate fi cumpărat datorită unui parteneriat realizat în urmă cu ceva timp între Blizzard și GOG.com. Același parteneriat se va afla în spatele unor versiuni modernizate de Warcraft 2 și Warcraft: Orcs and Humans. Acesta din urmă este primul joc din seria Warcraft și primul titlu dezvoltat vreodată de Blizzard. Din păcate, nu există nici măcar o dată estimativă de lansare pentru ele.

Revenind însă la Diablo, pentru 10 dolari, ține doar de tine ce vrei să obții. Pe de o parte, există versiunea limitată la 20 de cadre pe secundă, cu suport pentru multiplayer prin intermediul Battle.net și o rezoluție nativă SVGA (800 x 600 pixeli). A doua iterație este una un pic mai modernă, cu suport nativ pentru Windows 10 și abilitatea de a fi rulat la rezoluții de actualitate, precum Full HD. Câteva buguri au fost de asemenea remediate în cea de a doua.

Este important de reținut că varianta de Diablo de pe GOG.com nu implică instalarea aplicației client de la Blizzard pentru a putea fi rulată. Ar fi fost ideal să existe și versiune de Mac a bătrânului RPG, dar nu au apărut niciun fel de detalii legate de respectiva iterație ipotetică.