LinkedIn aduce transmisiile live ca să-ți arate și mai multe reclame
Facebook, Twitter, Instagram și alte rețele sociale au deja implementate funcții de transmitere video live, iar acum este timpul și LinkedIn să facă pasul în față.
În acestă săptămână, rețeaua cu aproape 600 de milioane de utilizatori la nivel global le va da oamenilor posibilitatea de a transmite video în timp real către diferite grupuri sau către întreaga lume.
LinkedIn Live va fi disponibil pentru început doar în SUA și accesul se va face pe bază de invitație. Planul nu este să vezi clipuri cu pisici sau alte transmisii de acest gen, ci cu LinkedIn Live se vor acoperi subiecte precum conferințe, anunțuri de de produse, sesiuni de Q&A și alte astfel de evenimente realizate de mentori, influenceri și așa mai departe.
De fapt, LinkedIn a apelat la câțiva partneri, generatori de conținut, pentru acestă funcție de live-video. Deci, cel puțin pentru început, nu o să vezi atât de mult conținut video generat de utilizatori obișnuiți, ci mai mult video creat de profesioniști. Printre parteneri se numără Wirecast, Switcher Studio, Wowza Media, SOcialive sau Brandlive.
Mai bine mai târziu decât niciodată? LinkedIn pare a ajunge târziu la „petrecerea” cu video. În timp ce alte rețele sociale au implementat clipurile video pe platformă cu mulți ani în urmă, video-ul a ajuns pe LinkedIn abia în vara lui 2017.
Mișcarea s-a dovedit a fi una bună, iar LinkedIn și-ar fi crescut traficul și veniturile datorită acestei implementări. Microsoft, care a cumpărat LinkedIn, nu dezvăluie câți bani face de pe urma reclamei vândute pe rețeaua socială, dar ultimele informații financiare arată o creștere de 29% a veniturilor LinkedIn.
Este foarte probabil ca aceste venituri generate în plus să se datoreze clipurilor video deoarece reprezentanții rețelei sociale spun că reclamele video au cu 30% mai multe compentarii decât reclamele non-video și că utilizatorii LinkedIn petrec de aproape trei ori mai mult timp privind reclame video în comparație cu reclamele statice.