Lenovo are telefonul pliabil pe care probabil nu-l dorești
Următoarea „nebunie” în materie de telefoane mobile o vor reprezenta cele pliabile, iar Lenovo vine cu un model mai puțin convențional.
Am văzut mai multe idei pentru telefoanele pliabile, unele mai nebunești decât altele. Unele idei s-au transformat în realitate și în produse reale precum Samsung Galaxy Fold sau Huawei Mate X, chiar dacă acestea încă nu au ajuns în mâinile consumatorilor.
Xiaomi, Motorola sau LG sunt câteva dintre producătorii care s-au declarat interesați de a realiza un astfel de dispozitiv. Xiaomi chiar are un prototip, însă nu este gata să-l lanseze. Motorola și-a anunțat intenția de a lansa un astfel de smartphone în acest an, iar LG nu a confirmat oficial că lucrează la un asemenea proiect.
Ultimul nume care intră în ringul speculațiilor legat de telefoanele pliabile este chiar Lenovo, deținătorul Motorola.
De ce este ciudat posibilul telefon pliabil al Lenovo
Se pare că Lenovo merge pe ideea unui telefon îngust și înalt ce s-ar plia în partea de jos, nu pe mijloc cum ar trebui să o facă viitorul Moto Razr. Din specificațiile brevetului de invenție, telefonul pliabil Lenovo ar fi la fel de înalt ca și Sony Xperia 1, ceea ce este ciudat.
Telefonul Lenovo ar avea două ecrane: unul mare și altul mai mic ce se află pe spate. Astfel, ai putea îndoi telefonul în partea de jos și astfel să poți vedea pe ecranul cel mic informații precum ora, notificările etc.
Mai mult, telefonul pare că nu se poate plia complet, astfel rămâne un loc liber în partea de jos. Designul telefonului nu sugerează că vom avea un telefon practic.
Totuși, din fericire, acesta este doar un brevet și asta nu înseamnă că produsul va ajunge și în mâinile clienților sub acestă formă.
Rămâne de văzut dacă Lenovo va face un astfel de telefon sau va rămâne la stadiul de idee.