Încălzirea globală, subiect tabu pentru Trump: cum a ascuns zeci de studii care confirmau schimbările

de: Alexandru Puiu
25 06. 2019

Încălzirea globală este o problemă foarte gravă cu care se confruntă întreaga planetă și care tinde să devină ireversibilă. Cu toate acestea, Donald Trump este de altă părere.

Administrația de la Washington, condusă de Donald Trump, a negat în numeroase rânduri că încălzirea globală este o problemă reală. Președintele Americii a insistat pe faptul că ar fi inventată de chinezi, în timp ce a numit la Agenția pentru Protecția Mediului din SUA pe un avocat cunoscut pentru procesele pe care le-a câștiga în trecut în fața agenției. Întreaga atitudine față de efectele încălzirii globale este una foarte ciudată în Statele Unite, iar apogeul s-a resimțit când Trump a ieșit din Acordul de la Paris pentru că i s-a părut că Statele Unite ar contribui cu bani la protecția mediului. În mod real, nu era vorba de bani, ci de fixația personală că trebuie să fugă de oricine spune că există acest fenomen cu consecințe globale.

Adevărul a ieșit de curând la iveală, conform Business Insider, care atestă ascunderea a zeci de studii despre schimbările climatice de către administrația Trump. Studiile care confirmă încălzirea globală, într-o formă sau alta, au fost realizate de Departamentul SUA pentru Agricultură și confirmă efectele care le vor simți toți agricultorii americani. Din păcate, acestea nu au ajuns niciodată la cetățenii obișnuiți.

În studiile respective este evaluat impactul creșterii temperaturilor, a nivelului de dioxid de carbon din atmosferă asupra activității agricole, însă nu este tratată cauza încălzirii globale. Cercetătorii au folosit studiile pentru a atrage atenția asupra consecințelor nivelului din ce în ce mai crescut de dioxid de carbon, precum faptul că orezul pierde din nutrienți și faptul că sezonul alergiilor durează mai mult. Potrivit reportajului publicat inițial de Politico, studiile nu au fost publicate și nu apar pe website-ul departamentului.

„Intenția este de a încerca suprimarea unui mesaj- în cazul acesta, este vorba despre pericolul din ce în ce mai crescut al schimbării climatice indusă de comportamentul uman”, a declarat Michael Mann, cercetător în cadrul Pennsylvania State University.

În trecut, Secretarul pentru Agricultură, persoana cu un rang similar cu al ministrului din România, a negat cu entuziasm încălzirea globală. „Furtunile de zăpadă, uraganele și tornadele au existat de la începutul timpului, dar acum se dorește să acceptăm că totul este rezultatul schimbării climatice”, a explicat Sonny Perdue.