Facebook și Google știu ce tip de filme pentru adulți urmărești, chiar dacă navighezi incognito

de: Florin Cașotă
22 07. 2019

Facebook, Google și Oracle știu ce filme pentru adulți urmărești, chiar dacă folosești modul icongnito de la Chrome sau Firefox.

Cercetătorii de la Microsoft, alături de cei de la Carnegie Mellon și Universitatea Pennsylvania au analizat peste 22.000 de site-uri cu conținut pentru adulți cu ajutorul unei unelte numite webXray ca să identifice ce fel de date ajung la terți precum Facebook sau Google.

93% dintre site-urile pentru adulți analizate scurg informații despre utilizatori către terți. Pe 74% dintre acestea, Google sau subsidiarele sale au trackere implementate, Oracle pe 24%, iar Facebook pe 10%. Asta înseamnă că Google știe ce filme de adulți urmărești pe 16.638 de site-uri pentru adulți, Oracle pe 5396 de site-uri, iar Facebook pe 2248 de website-uri.

Cum știe Google sau Facebook la ce filme pentru adulți urmărești

Potrivit studiului, chiar și în modul incognito utilizatorii sunt urmăriți și informațiile ajung la terți. „Faptul că mecanismul pentru trackingul de pe site-urile de adulți este atât de similar, ca, să zicem comerțul online, este un semnal de avertizare”, spune Elena Maris, unul dintre cercetători. Mai mult, 17% dintre aceste site-uri de adulți nu criptează informațiile, iar asta îi face vulnerabili pe utilizatori la atacuri.

De ce există aceste trackere? Google folosește Analytics pentru a monitoriza traficul pe site. Facebook le oferă site-urile abilitatea de a integra butonul de „like” sau „share” pe paginile sale. În schimb, primește informații despre vizitatorii site-ului.

Ce se întâmplă exact cu acele informații sau cum sunt colectate este greu de spus.

Facebook și Google au spus că nu folosesc informațiile colectate de pe site-urile pentru adulți pentru a construi profile de marketing. „Google Ads nu este folosit pe site-urile cu conținut pentru adulți și interzicem reclama personalizată bazată pe interesul sexual sau alte activități conexe al unei persoane”, a spus un reprezentant Google.

Poate nu folosesc informațiile să-ți facă reclame, dar tot e neliniștitor faptul că Google și Facebook pot avea informații legate de preferințele sexuale sau preferințele în materie de filme pentru adulți.