O extensie Microsoft te ține în siguranță pe Chrome și Firefox, prin Windows Defender

de: Alexandru Puiu
18 03. 2019

Windows Defender a devenit un antivirus din ce în ce mai bun și elaborat în ultimii ani, iar acum te va proteja online sub forma unei extensii de Chrome și Firefox.

În cazul în care petreci foarte mult timp online și vrei să te asiguri că site-urile malițioase pe care le întâlnești nu-ți infecta sistemul, există o nouă extensie pentru asta. Disponibilă momentan doar în beta, pentru cei înscriși în programul Windows Insider, Microsoft a lansat Windows Defender Application Guard.

Noua extensie a gigantului din Redmond este disponibilă atât pentru utilizatorii de Chrome, cât și cei de Mozilla Firefox. Este promovată mai ales pentru clienții din mediul enterprise, dar nu ar trebui să te împiedice nimic să o folosești pe sistemul de acasă, dacă te încântă funcționalitatea sa.

Funcția disponibilă astăzi în beta pentru utilizatorii celor mai populare browsere, în trecut, a fost disponibilă în mod exclusiv pentru utilizatorii de Microsoft Edge. Ca mecanism de funcționare, în momentul în care identifică un site cu potențial malițios, ți-l deschide într-un mediu izolat de restul sistemului tău, într-un container virtual sau sandbox. În acest fel, browserul se asigură că, indiferent dacă sistemul îți este sau nu vulnerabil, pagina web cu pricina nu-ți poate accesa componente esențiale ale sistemului de operare.

În mod previzibil, noua extensie poate fi descărcată gratuit în magazinele web de extensii ale Google și Mozilla. Există însă câteva particularități pe care să le ai în vedere. Pe lângă faptul că este disponibilă doar pentru posesorii de sisteme cu Windows 10, deschiderea paginilor malițioase într-un mediu protejat se va face tot prin Microsoft Edge, indiferent de browserul prin care ai dat click pe linkul problematic. Partea bună este că, dacă dai click pe un link adițional în sandbox și nu a fost identificat ca fiind nesigur, va fi afișat prin intermediul browserului original, Chrome sau Firefox în această situație.

Cum am spus și mai sus, momentan noua extensie este disponibilă în ”beta preview”, doar pentru Insider-i, până când vor fi finalizate toate testele. În plus, ca să funcționeze, ai nevoie de Windows Defender Companion App din Microsoft Store.