Domino`s a început livrările de pizza cu roboți autonomi

de: Alexandru Puiu
18 06. 2019

Chiar dacă nu vom vedea prea curând mașini autonome pe drumurile din întreaga lume, au început deja livrările de pizza cu roboți autonomi de către Domino`s.

Domino`s este unul dintre cele mai populare branduri de pizza din lume. Compania americană este prezentă și în câteva orașe din România, printre care București și Brașov. Motivul pentru care a fost îmbrățișată de către utilizatori are legătură și cu dorința de inovare a producătorului. Ca urmare, nu ar trebui să vină neapărat ca o surpriză majoră faptul că americanii s-au aruncat la livrări cu roboți autonomi. 

Producătorul american de pizza a inițiat un test în Houston, Texas. Pentru o perioadă de timp, va livra pizza la ușile doritorilor prin intermediul unui robot autonom. Pentru a-și atinge scopul, Domino`s a inițiat un parteneriat cu startup-ul de livrări Nuro.

Testul va implica livrarea de pizza de la una dintre locațiile din Houston ale Domino`s. Din păcate, când robotul va ajunge la poartă sau în fața blocului, spre deosebire de o livrare obișnuită, vei fi nevoit să ieși din casă pentru a-ți prelua pizza.

Nu au fost încă stabilite toate detaliile experimentului, dar primele livrări de pizza cu noua soluție vor fi livrate începând cu toamna acestui an. Cosimo Leipold de la Nuro este foarte optimist în privința parteneriatului cu Domino`s și a insistat pe faptul că scopul final este de a oferi o experiență similară cu cea pe care ți-o oferă un om care livrează mâncare. Mai multe funcții în acest sens vor fi introduse în anii ce urmează.

În funcție de feedbackul primit de la utilizatori, compania va încerca să ofere mai mulți roboți de livrare celor de la Domino`s și, cu un pic de noroc, va extinde rețeaua de livrări autonome și la alte locații din Houston, ca ulterior să ajungă în alte colțuri ale lumii. Problema majoră ține însă de legislația pe marginea mașinilor autonome, care nu este foarte permisivă oriunde.