Dispozitivele Apple, folosite la diagnosticarea demenței: cum ajută bolnavii de Alzheimer
În urma unui parteneriat dintre producătorul de medicamente Eli Lilly și Apple, prin intermediul unor aplicații proprietare instalate pe iPhone, au putut fi diagnosticate simptome de demență la bolnavi de Alzheimer în fază incipientă.
Studiul realizat de Eli Lilly a implicat analiza a 113 persoane cu vârste de peste 60 de ani. Pe lângă gigantul din Cupertino, a mai fost implicată în acest proiect compania Evidation Health.
Pentru facilitarea diagnosticării, dispozitivele Apple au fost foloiste în tandem cu dispozitivul Beddit pentru monitorizarea calității somnului. În același timp, au fost create câteva aplicații mobile în colaborare cu experți în domeniul demenței care au fost folosite doar în acest studiu.
Rezultatele concludente ale analizei au fost obținute după aproximativ 12 săptămâni. În tot acest timp, s-au agregat datele de utilizare ale terminalelor mobile și istoricul aplicațiilor instalate în prealabil pe iPhone-uri.
Persoanele cu simptome au avut tendinţa de a scrie mai lent decât voluntarii sănătoşi şi au primit mai puţine mesaje text în total. Ca parte din studiu, cei 113 participanți au fost nevoiți să răspundă în fiecare zi la diverse sondaje formate dintr-o singură întrebare. La fiecare două săptămâni au fost rugați să efectueze diverse activități cât se poate de simple. Printre ele se numără trasarea unei lini între două forme sau atingerea unui cerc afișat într-o aplicație de mobile.
La final, studiul a fost considerat ca fiind concludent. A ajutat, într-o manieră care nu este invazivă sau stresantă, diferențierea oamenilor sănătoși de către cei cu probleme cognitive ușoare. Acestea din urmă, din păcate, fac parte din stadiul de pre-demență al bolii Alzheimer. Rezultatele analizei au fost prezentate în cadrul unei conferințe care a avut loc în urmă cu câteva zile în Alaska.
Alzheimer este una dintre cele mai importante maladii ale secolului 21. La nivel global, se estimează că există aproximativ 44 de milioane de persoane care trăiesc cu această afecțiune. Cei mai mulți au peste 65 de ani, iar aproximativ două treimi dintre ei sunt femei. Cel puțin în Statele Unite, Alzheimer ucide mai multe persoane anuale decât cancerul de sâni și de prostată la un loc.