Anunț mare pentru Digi, Orange și ceilalți operatori: cât o să-i coste 5G

de: Răzvan Băltărețu
01 08. 2019

Digi și Vodafone sunt primii operatori care au anunțat abonamente 5G. Orange a testat noul standard, în timp ce Telekom s-a ținut destul de departe de subiect. Acum, ANCOM a prezentat și prețurile pentru spectrul 5G. Și, ei bine, prima veste bună e că statul vrea mai puțini bani.

5G, indiferent că vorbim de Digi și Telekom sau Vodafone și Orange, va fi costisitor. Acum știm cel puțin cât dorește ANCOM să câștige de pe urma acestei actualizări. În timp ce Darius Vâlcov, fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă, vorbea de cel puțin un miliard, costurile de acum sunt de 580 de milioane de euro. Astfel, în funcție de ce frecvențe vor cumpăra operatorii, există un anumit preț aferent.

Cât au de plătit Digi, Orange, Vodafone și Telekom pentru 5G

E puțin probabil, dată fiind puterea fiecărui operator, să vedem vreo surpriză în dezvoltarea rețelei. Sunt așteptați ca cei mai mari jucători, Orange și Vodafone, să cumpere cel mai mult, în timp ce grupul Digi | RCS-RDS să fie surpriza de pe locul trei. Situația Telekom e incertă, mai ales după vara plină de zvonuri privind o posibilă ieșire din România.

În orice caz, Digi, Orange, Vodafone și Telekom au următoarele prețuri propuse de ANCOM:

  • 45 milioane euro pentru un bloc pereche de 5 MHz în banda de 700 MHz / valabilitate: 15 ani
  • 11,25 milioane euro pentru un bloc nepereche de 5 MHz (SDL) în banda de 700 MHz / valabilitate: 15 ani
  • 30 milioane euro pentru un bloc pereche de 5 MHz în banda de 800 MHz / valabilitate: 10 ani
  • 5 milioane euro pentru un bloc nepereche de 5 MHz (SDL) în banda de 1500 MHz / valabilitate: 15 ani
  • 6 milioane euro pentru un bloc pereche de 5 MHz în banda de 2600 MHz / valabilitate: 15 ani
  • 1 milion euro pentru un bloc nepereche de 5 MHz în banda 3400-3490 MHz pentru perioada 2020-2025 / valabilitate: 6 ani
  • 3,5 milioane euro pentru un bloc nepereche de 10 MHz în banda 3400-3800 MHz pentru perioada 2026-2035 / valabilitate: 10 ani

În caietul de sarcini al ANCOM sunt explicate în detaliu aspectele dezvoltării 5G în România.

Grupul RCS-RDS deja a adus două telefoane pentru 5G, iar Vodafone a anunțat abonamente

La finalul lui iunie, grupul Digi | RCS-RDS și-a anunțat planurile pentru 5G, inclusiv cu rețea în București. Digi promite, pentru 5G, că fiecare site va avea acoperire prin fibră optică pentru viteze de până la 10 Gbps. Primele stații de bază, instalate în iulie și august cu suportul Ericsson și Huawei, vor fi în București – la food court în mall, câteva parcuri și în centrul vechi. Vor fi și în orașele Constanța și Mamaia, Oradea, Cluj și Iași.

Odată cu anunțul oficial au fost introduse și două telefoane. Cel mai ieftin este un Xiaomi Mi Mix 3 5G cu 6 GB memorie RAM și 64 sau 128 GB spațiu de stocare. Apoi este Huawei Mate 20X 5G cu 8 GB RAM și 256 GB spațiu de stocare.

Modelul Xiaomi a fost adus și de Vodafone și introdus când a anunțat abonamentele 5G: Red Infinity 17 și Red Infinity 25. Numerele reprezintă și costurile pe lună: 17, respectiv 25 de euro. Operatorul a anunțat 5G pentru Bucuresti, Cluj și Mamaia.