Digi, Orange și Vodafone se bat pe 5G: cine stă cel mai bine acum

Digi, Orange și Vodafone se bat pe 5G: cine stă cel mai bine acum
13:07 18.06.2019

Orange a realizat primul test 5G în 2018, apoi a urmat Vodafone, iar Digi este cel mai recent operator care anunță testarea rețelei.

Digi RCS&RDS va lansa primul test al rețelei 5G în cea mai aglomerată parte a Bucureștiului, Centrul Vechi. Testul va fi efectuat cu echipamente Ericsson și este programat să aibă loc pe 27 iunie.

Încă din noiembrie 2017, Digi RCS-RDS a anunțat că va fi în parteneriat cu Ericsson pentru echipamente de rețelistică. Atunci, Digi RCS&RDS a testat viteza 5G de până la 10 Gbps, prin intermediul unei platforme prototip, precum și latența semnalului, redusă la o zecime față de cea uzuala pentru tehnologia actuală 4G.

Cei trei operatori din România care se pregătesc să ofere internet 5G

Totuși, Digi nu este primul operator telecom care să facă un test 5G la noi în țară. Primul care a reușit această performanță a fost Telekom. Operatorul local  a demonstrat capabilitatile 5G, împreuna cu Ericsson, pe 12 iunie 2017. Orange a a realizat primele teste în Florești, Cluj în 2018.

Orange a început testul pe 1 iunie 2018 și a avut 15 clienți conectați la 5G. A fost folosită banda de frecvență de 26 Ghz. Clienții s-au bucurat de viteze de internet de până la 3 Gbps. Pentru aceste teste, Orange a lucrat în parteneriat cu Cisco și Samsung.

În același timp, Vodafone România a început testele 5G în București în luna mai. Compania a activat primele stații radio 5G în rețeaua mobilă Supernet 5G în zona Pipera-Voluntari.

Standardul 5G va furniza viteze de 10 ori mai mari decât 4G. Acesta e primul pas. Apoi, vin aplicațiile. Aici, sunt soluții de realitate virtuală, posibilitatea pentru companii de-a furniza rețele wireless locale de mare viteză, dar și abilitatea de-a susține consumul tot mai mare de conținut online.

Digi va face un test în Centrul Vechi, Vodafone a ales Pipera, iar Orange a desfășurat testul într-o comună de lângă Cluj.

Licitația pentru licențele 5G este programată în toamna acestui an, urmând să fie finalizată până la 31 octombrie. Așa că operatorii, indiferent că e vorba de Digi sau Orange, trebuie să pregătească banii pentru licitație și vom vedea cine va fi primul la finish line, cine va pune primul la dispoziție internet 5G.  Până atunci poate încep să apară și mai multe telefoane cu conectivitate 5G.

loading...