De ce ar fi o idee bună să treci la un telefon de bunici

de: Teodora Tudosie
13 11. 2019

Smartphone-ul din buzunar ne ocupă o mare parte din timp, în fiecare zi, astfel că un telefon cu butoane ar putea fi o opțiune foarte bună ca să stai mai puțin cu ochii în ecran.

Telefoanele din ziua de azi pot face cam orice. Pe lângă faptul că sunt utile și le poți folosi să trimiți mesaje, citești știri sau să dai apeluri, sunt și o modalitate excelentă de a omorî timp cu un scroll pe Facebook, un videoclip pe YouTube sau pe o pagină de meme-uri.

Probabil și tu te trezești, de multe ori fără să-ți dai seama cu telefonul în mână, fie dimineața metrou, în pauza de prânz la birou sau seara, înainte să te culci. Partea proastă e că, de multe ori, smartphone-urile ne fac să pierdem prea mult timp cu ochii în ecran. Aici ar interveni telefoanele acelea „de bunici”.

Pentru mulți, ar putea fi o schimbare prea drastică. Evident, asta vine și cu dezavantaje. Totuși, nu trebuie neglijate avantajele pe care un telefon „de bunici” le-ar putea aduce în viața ta.

Shubham Agarwal, un jurnalist de la Digital Trends a făcut experimentul ăsta. Și-a dat smartphone-ul pe un telefon cu butoane: Nokia 8110, cunoscut și sub numele de „banana phone”.

Spune că e cel mai inteligent lucru pe care l-a făcut vreodată.

De ce să treci de la un smartphone la un telefon cu butoane

Probabil ai uitat de mult cum e să ții în mână un telefon așa mic, cu un ecran mult mai puțin luminos decât cel de pe smartphone-ul cu care ești tu obișnuit.

Partea bună e că telefoanele cu butoane din ziua de azi nu mai sunt chiar atât de puțin evoluate ca cele pe care le aveam înainte. Chiar dacă nu e un smartphone, Nokia 8110 suportă o serie de aplicații utile, printre care și Google Maps, Uber, Facebook sau WhatsApp, de exemplu.

În esență, telefonul rulează toate aplicațiile esențiale și le ignoră pe cele de care nu ai neapărată nevoie. Astfel, îți faci treaba cu el, iar în proces eviți să pierzi timpul dând scroll pe Facebook, când ai putea face lucruri mai productive.

Evident, există și dezavantaje în ceea ce privește un telefon cu butoane. Primul ar fi chiar butoanele: îți va fi mult mai greu să scrii mesaje pe tastatura aceasta. De asemenea, funcționalitățile unor aplicații sunt și ele limitate: de exemplu, nu vei mai putea fi ghidat step-by-step pe Maps.

Totuși, acestea n-ar mai conta așa mutl dacă, în proces, vei reduce timpul pierdut în fața unui ecran.

Agarwal crede că telefoanele din ziua de azi nu te prea lasă să te plictisești și să reflectezi asupra problemelor. „Există întotdeauna un nou articol, e-mail, videoclip sau tweet pe care să îl consumi”. Spune că experiența l-a făcut să-și dau seama cât de neînsemnate erau cea mai mare parte a ceea ce făcea pe smartphone-ul său.