Cum introduci un tabel în Microsoft Word și îl personalizezi

de: Alexandru Puiu
15 09. 2019

La fel ca orice altă aplicație din suita Microsoft Office, ai posibilitatea să introduci un tabel în Word în mai multe feluri. În plus, îl poți personaliza după preferințe.

Dacă vrei să știi cum introduci un tabel într-un document Word, trebuie să știi ai la dispoziție trei posibilități. Pe toate le găsești în secțiunea Insert Table din meniul Insert. Înainte de oricare dintre ele, ar fi bine să poziționezi cursorul în document, printr-un click acolo unde îți dorești să apară tabelul.

După ce ai optat pentru Insert Table, prima opțiune este să plimbi cursorul pe matricea care îți apare în dreapta sus până ajungi la numărul de lini și coloane dorit. Printr-un click suplimentar, vei confirma ca acela este tabelul pe care îl dorești afișat.

A doua opțiune este să apeși pe Insert Table după ce ai apăsat prima oară pe Insert Table. Îți va apărea pe ecran o fereastră suplimentară în care poți tasta numărul de linii și de coloane. Confirmă cu un click pe ok dacă ești mulțumit de parametrii introduși.

A treia variantă este să desenzi tabelul de la zero, cu un creion virtual. În acest scop, din meniul Insert Table, fă un click pe Draw Table. Cursorul se va transforma într-un creion. Cu click stânga apăsat în interiorul documentului, începi prin definirea unui dreptunghi. În interiorul dreptunghiului, cu același creion, definești liniile și coloanele care îți vor forma tabelul. Ca referință, poți să folosești ”Draw Table” și în interiorul unui tabel existent. Dacă ești mulțumit de rezultate, fă dublu click oriunde în afara tabelului pentru a scăpa de creion.

Ca să personalizezi aspectul vizual al tabelului, fă click în interiorul lui și optează pentru meniurile suplimentare care îți apar în partea de sus a ecranului. Este vorba de Design și Layout. Dacă vrei să ștergi anumite rânduri, din meniul Design, optează pentru Eraser în dreapta sus. Cursorul se va transforma într-o radieră pe care o poți folosi printr-un simplu click. Când ai terminat de șters, fă dublu click oriunde în pagină pentru a reveni la cursorul obișnuit.