Experiență: am stat fără Facebook două luni și (cumva) am supraviețuit

Experiență: am stat fără Facebook două luni și (cumva) am supraviețuit
11:03 02.05.2019

Facebook, cu bune și cu rele, este o parte integrantă a vieților noastre. Acolo ținem legătura cu prietenii și rudele, aflăm ultimele știri, postăm ce ne poftește inima, stalker-im persoanele care nu ne plac, stăm când vrem să părem ocupați într-un context social. Acolo petrecem timpul când vrem să luăm o pauză. Acolo pierdem timpul când avem lucruri mai urgente de făcut. Acolo ni se scurge viața în fiecare zi.

Facebook a anunțat recent câteva schimbări mari. Pe scurt, vrea să nu mai fii atras de News Feed, ci de comunități. E o minciună, asta știm deja. Facebook vrea ce-a vrut și până acum: să stai cât mai mult pe rețeaua socială. Că e bine sau nu, nu știu. N-am mai avut, ca societate, un produs similar. Tot ce experimentăm e la prima mână și un precedent pentru viitor. Dar se poate și altfel. 


La începutul lui octombrie 2018, m-a lovit puternic realizarea că Facebook îmi mănâncă mai mult timp decât aș vrea. Nu am fost niciodată genul de om care să posteze des – în cele aproape zece luni din 2018 în care am avut contul de Facebook activ am postat doar de patru ori. Chiar și așa, platforma mă prinsese strâns și devenisem, într-o măsură mai mare sau mai mică, dependentă de ea. În timpul călătoriilor cu metroul, dădeam scroll pe Facebook.

Când așteptam pe cineva pentru a ieși în oraș, la fel.  Când ajungeam acasă, din nou. Noaptea, înainte de culcare, aceeași poveste. Dimineața, la micul dejun, nimic diferit. În timpul cursurilor plictisitoare de la facultate, Facebook din nou.

Nu am stat niciodată să calculeze exact cât de mult timp petreceam, dar aș fi fost în stare să pariez că, dacă puneam cap la cap datele, s-ar fi ajuns undeva la trei-patru ore.

psychologicalscience.org

Am întrebat câțiva prieteni dacă e normal, iar ei au spus că da, adăugând apoi că tot cam atât stau și ei. Conform statisticilor de la Digital Information World, media de timp petrecut pe social media este de două ore și 22 de minute pe zi. Desigur, lucrurile se schimbă când aceste statistici sunt trecute prin filtrul vârstei și a regiunilor.

Spre exemplu, cei mai activi utilizatori de social media sunt cei cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani (categorie în care mă aflu) – care petrec, în medie, trei ore și un minut pe platforme de tip Facebook. Însă utilizatorii europeni ar petrece, în medie, cel mai puțin timp pe social media, mai exact o oră și 53 de minute (cu mult mai puțin decât cei care conduc clasamentul, anume sud-americanii, cu trei ore și 29 de minute).

La români nu s-a făcut un studiu despre obiceiurile de consum de social media, dar am sentimentul că media timpului petrecut pe Facebook ar depăși puțin media europeană.

Trecând însă peste cifre și sondaje, timpul petrecut pe Facebook este un lucru personal. Deși mai mulți prieteni mi-au confirmat că nu stau mai mult decât ei pe social media, asta nu m-a convins. Mai mult, pe lângă timpul considerabil petrecut acolo, mi-am dat seama că nu fac ceva neapărat util.

În tot timpul acela aș fi putut să citesc una din cărțile care așteaptă răbdătoare pe raftul din camera de cămin, să vorbesc cu cineva drag la telefon, să încerc o rețetă nouă de prăjituri, să citesc niște articole interesante, să am o sesiune de karaoke cu mine însămi sau să dorm.

Mi-am autoimpus să stau mai puțin pe Facebook, dar devenise deja un reflex bizar de care nu puteam scăpa doar prin voință. Așa că am făcut singurul lucru care mi s-a părut logic la acea vreme: să îmi dezactivez contul pe o perioadă nedefinită.

Să renunț la Facebook a fost mai simplu decât am presupus

facebook dezactivare

Odată luată hotărârea, am căutat pagina de dezactivare a contului și am găsit-o aici. Acolo, am fost rugată să precizez motivul pentru care vreau să renunț la Facebook.

Nu mai țin minte dacă m-am obosit să explic mai pe îndelete sau dacă am bifat că „I spend too much time using Facebook”, cert e că, în mai puțin de un minut, contul meu de Facebook era dezactivat și eram la fel de liberă ca la începutul anului 2011, anul în care am cedat presiunii sociale și mi-am deschis cont pe platformă.

Pe atunci, mi se părea o aberație însăși ideea de a avea Facebook. Eram la începutul liceului și, alături de o colegă, reprezentam excepția de la regulă. Până la urmă, amândouă ne-am supus majorității și ne-am alăturat în octombrie 2011 valului de utilizatori Facebook. Exact șapte ani mai târziu, am hotărât să renunț, pe o perioadă nedefinită, la platformă.

Am făcut parte din generația care a prins Hi5-ul în miezul gloriei sale și îmi imaginam că, odată cu moartea sa, oamenii nu vor mai avea energie sau interes pentru vreo alternativă – evident, m-am înșelat.

Pe lângă dezactivarea contului, am șters aplicația Facebook de pe telefon, pentru a scăpa de orice tentație și de a elimina reflexul de a o deschide oricând se ivea ocazia.

Cu toate astea, am decis să păstrez aplicația Facebook Messenger pentru conversații. Nu îmi pasă de story-urile puse de oameni acolo (mi se pare o funcție la fel de egocentristă și stupidă ca cea de pe Snapchat, Instagram și Whatsapp și nu cred că voi înțelege vreodată de ce oamenii o folosesc), așa că singura utilizare a aplicației Facebook Messenger a fost cea a discuțiilor private și de grup.

Astfel, am fost gata să mă arunc cu capul înainte în libertatea nou găsită.

Cum am supraviețuit fără Facebook

cum a fost fara facebook 1

La început, când eram pe laptop, aveam tendința de a intra fără să mă gândesc prea mult în bara de sus a browserului, a scrie „f”, a apăsa săgeata de jos de la tastatură și apoi a butonului Enter, pentru a intra pe prima opțiune care apărea – Facebook. Acum, de fiecare dată când făceam asta îmi apărea pagina de logare în cont. După o săptămână, creierul meu și-a dat seama că degeaba scrie „f” în bara de căutare, că tot nu primește ce vrea, așa că în cele din urmă am scăpat de obicei.

Pe lângă asta, când eram în metrou îmi tot deblocam telefonul și căutam aplicația Facebook, doar pentru a-mi aminti ulterior că nu mai există acolo. Tot o săptămână mi-a luat să mă dezvăț și de nevoia compulsivă de a căuta iconița mică și albastră.

Dincolo de nevoia compulsivă de a intra pe platformă, nu simțeam că îmi lipsește ceva cu adevărat. Încă vorbeam cu prietenii mei și încă eram la curent cu noutățile, chiar dacă Facebook nu mai era acolo drept intermediar. Încă știam cum va fi vremea afară, chiar dacă Facebook nu a mai fost acolo să îmi trimită o notificare dis-de-dimineață prin care să mă anunțe să nu uit umbrela acasă.

Din păcate însă, nu mai aveam acces la toate noutățile de pe grupul de la facultate și nici nu mai vedeam prea multe meme decât atunci când mi le trimitea un prieten sau când mă uitam la episoade din PewDiePie. Dar din fericire, nu mai știam ce fac oamenii pe care îi știam doar vag și cu care nu împărțeam nimic mai mult decât faptul că ne aveam reciproc la prieteni.

Ce am făcut când nu am stat pe Facebook

cum a fost fara facebook 2

Am încercat să nu fac din dezactivarea Facebook-ului un spectacol, cum fac unii oameni când trec la un regim vegetarian după o viață de mâncat carne. Într-o măsură mai mare sau mai mică, mi-a ieșit. Primul pas a fost să nu postez un anunț dramatic odată ce am luat decizia, cum am văzut de atâtea ori în anii petrecuți pe platformă, iar al doilea a fost să zic doar persoanelor celor mai apropiate. Ulterior însă, am început să primesc întrebări de la oamenii pe care nu îi anunțasem că îmi dezactivez contul de ce nu mă mai găsesc pe Facebook.

A devenit ciudat abia atunci când am întâlnit persoane noi, care mă întrebau cum mă pot găsi pe Facebook. Una e să îi explici unui cunoscut de ce nu ai Facebook, alta e să îi spui asta unei persoane pe care abia ai cunoscut-o fără să pari un ciudat rupt de realitate.

Acum că îmi eliberasem, mai mult sau mai puțin, trei ore din zi, trebuia să găsesc ceva nou de făcut în acel timp – și nu a fost dificil. Pe de o parte, am făcut lucruri utile: am citit mai mult din cărțile pe care tot amânam să le citesc, am vorbit mai mult cu prietenii și cu membrii apropiați ai familiei și – foarte important – m-am culcat mai devreme decât înainte.

Pe de altă parte, am găsit alte modalități de a pierde timpul pe internet atunci când aș putea face altceva: mai exact, quiz-urile pe Buzzfeed și subreddit-urile LetsNotMeet, nosleep și AskReddit. Chiar și așa, genul ăsta de metode de petrecere a timpului pe internet nu mi-au dat nici pe departe dorința aceea incontrolabilă de a le repeta iar și iar și iar în timpul zilei așa cum făcea Facebook.

Ce am învățat din toată treaba asta – și de ce acum am din nou Facebook

cum a fost fara facebook 3

După primele două luni fără Facebook, mi-am reactivat contul de nevoie. Pe grupul de Facebook al facultății se găsea o bibliografie stufoasă cu multe link-uri, pe care nu o puteam găsi în altă parte și de care aveam mare nevoie pentru sesiunea de examene. Așa că, vrând-nevrând, am reactivat contul. Am fost întâmpinată de câteva sute de notificări pe care nu m-am obosit să le verific. Am încercat să dau puțin scroll prin Newsfeed, dar mi s-a părut de-a dreptul copleșitor, așa că am renunțat. După câteva zile, am închis din nou contul și am răsuflat ușurată.

Doar că apoi am început să merg cu prietenii la schi destul de des și voiam să văd toate filmulețele și pozele cu noi care erau postate. Așa că am activat din nou contul, simțind că, într-un fel, mă auto-trădez.

Acum am din nou Facebook, chiar dacă sezonul de schi a trecut, dar îmi propun să îl dezactivez iarăși destul de curând – și sper să vină și ziua în care îl voi șterge complet. Momentan îl mențin activat pentru a mai vedea postările de pe grupul facultății. Perioada în care intram impulsiv pe platformă a trecut, din fericire – iar faptul că în continuare nu am aplicația Facebook pe telefon ajută.

Sunt zile în care nu intru deloc pe Facebook, la fel cum sunt zile în care intru și de cinci ori. Dar chiar și în acele zile în care intru mai des, nu stau niciodată mai mult de o oră.

Este eliberator să ajungi în punctul în care îți dai seama că nu platforma te controlează pe tine, ci tu pe ea. Nu aș fi ajuns la concluzia asta dacă nu m-aș fi forțat singură să renunț la Facebook acum șapte luni, pentru că nu aș fi avut autocontrolul necesar să răresc de bunăvoie toate dățile în care intram fără să stau pe gânduri pe site sau pe aplicație.

Într-un final, îți dai seama cât de bine este fără Facebook abia atunci când renunți complet la el: e ca și cum ai fi avut mâinile încătușate ani întregi și nu ai fi realizat asta decât atunci când, într-un final, ți-ai dat cătușele jos.