Cât costă facultatea la stat, dacă nu intri pe locurile bugetate

Cât costă facultatea la stat, dacă nu intri pe locurile bugetate
11:35 13.07.2018

Dacă ai trecut cu brio de bacalaureat, dar nu intri pe locurile bugetate în învățământul superior, ar fi bine să știi cât costă facultatea la stat pentru a-ți calcula un pic cheltuielile.

Cei de la Digi24 au făcut o sinteză vizavi de costurile unui an de facultate la stat în frumoasa noastră țară și, din câte se pare, valorile au crescut semnificativ comparativ cu anii trecuți. În continuare, există locuri la buget care sunt subvenționate de stat, dar acelea sunt limitate și, dacă nu ai obținut o notă foarte mare la examenul de admitere, s-ar putea să nu te încadrezi.

Dacă te-ai întrebat cât costă facultatea la stat, valoarea de referință este aproximativ 22.5000 lei anual. Această cifră trebuie achitată de un student la facultatea de medicină în limba engleză. Majoritatea specializărilor sunt semnificativ mai accesibile decât atât, dar tot s-ar putea reflecta într-un efort financiar semnificativ pentru anumite familii.

La București, studenții de la facultatea de medicină se pot aștepta să investească între 6.000 și 9.000 lei de pe an, pentru urmarea cursurilor în limba română. Cheltuielilele pe termen lung pentru specializare sunt însă mult mai mari decât atât.

„La 18 ani, nu prea ai cum să fii pe picioarele tale încât să îţi permiţi singur, părinţii care m-au susţinut întotdeauna mă vor susţine şi acum”, a afirmat o tânără studentă. Alții sunt de părere că un job part time ar putea face viața studenților mai ușoară. La Oradea, există locuri la facultatea de medicină cu 22.500 lei anual pentru specializarea în engleză. Acel număr reprezintă aproximativ 12 salarii minime pe an.

Facultatea de Studii Economice din București a mărit taxa anuală de la 3.500 la 4.000 lei, pentru cei care nu sunt pe locurile bugetate. „Părinţii mi-au spus că atât timp cât îmi continui studiile, mă vor ajuta cu banii”. Acest aranjament financiar confirmat de o tânără absolventă de 12 clase este auzit destul de des în rândul adolescenților.

În cadrul Universității București, taxele încep de la 2.500 lei pentru Teologie Romano-Catolică, ajung la 3.500 lei pentru cei de la Drept și 4400 lei pentru persoanele înscrise la Facultatea de Matematică și Informatică.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Digi24