Când ai voie și cum închei o constatare amiabilă în caz de accident rutier

de: Daniel Ștefan
16 04. 2019

În cazul anumitor accidente, poți încheia o constatare amiabilă cu șoferul cu care te-ai ciocnit, dar trebuie să cunoști condițiile în care poți face asta. Mulți șoferi aleg această cale de soluționare, dar pot fi păcăliți și rămân și cu mașina avariată, chiar dacă n-a fost vina lor.

O constatare amiabilă nu este obligatorie. Chiar și în cazul unui accident minor, te poți adresa la Poliție, dacă n-ai încredere sau șoferul vinovat e dubios. De fapt, este cea mai indicată metodă în România, mai ales dacă ai toate taxele plătite iar mașina e în stare foarte bună.

În cazul în care nu vrei să te complici cu poliția, există varianta constatării amiabile, recunoscută și aprobată prin lege.

Când se încheie o constatare amiabilă

Oricât de mult ar dori unii șoferi să scape basma curată în fața poliției pentru că n-au RCA-ul plătit sau mașina nu corespunde normelor legale, constatarea amiabilă nu poate fi încheiată decât în următoarele situați:

  • În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale (fără vătămări corporale sau morți;
  • În accident au fost implicate doar mașini care au RCA-ul valabil la momentul producerii accidentului;
  • Nu au rezultat pagube materiale ale domeniului public (stâlpi, garduri, clădiri afectate etc.);
  • Accidentul a avut loc pe teritoriul României;
  • Există înțelegere între ambii șoferi implicați în accident ca să încheie formularul.

Ce faci cu Formularul de constatare amiabilă

Dacă ai pretenții la o despăgubire mai „grasă” pentru că șoferul vinovat ți-a făcut praf mașina, trebuie să te adresezi asiguratorului la care a plătit șoferul în cauză taxa RCA. Formularul de constatare amiabilă poate fi depus la orice sediu al asiguratorului.

Evident, în acest caz, s-ar putea să nu primești despăgubirea pe care o vrei, dar poți încerca. Chiar dacă te duci la poliție să declari accidentul, tot la asigurator ajungi.

De regulă, Formularul de Constatare amiabilă trebuie cerut de la asiguratorul RCA. El trebuie semnat în dublu exemplar, de către ambii șoferi (pot exista și mai mulți șoferi implicați în accident, depinde de situație). Și copia și originalul au aceeași valoare juridică.

Cu acest formular te prezinți direct la asigurator.