Mercedes îți promite o mașină care nu face niciodată accidente

Mercedes îți promite o mașină care nu face niciodată accidente
13:23 30.01.2019

Mercedes îți promite mașina pe care n-o vei accidenta niciodată. Compania germană vrea să lanseze cât mai curând cea mai sigură mașină din câte ai văzut și asta, într-un viitor foarte apropiat.

Mercedes are planuri atât de mari în acest sens, încât promite că va fi dezvăluită curând o mașină concept care să-ți explice principiile ei de funcționare.

Și, pe bună dreptate, cine nu și-ar dori un automobil în care să te simți cu adevărat în siguranță și să n-ai niciun stres că ai putea să mori sau omori pe cineva dacă nu ești atent sau dacă apeși mai tare pe accelerație.

Azi, e de neconceput un asemenea autoturism, dar șeful departamentului de cercetare și dezvoltare al Mercedes este convins că prima mașină de acest fel va fi dată chiar de compania în care activează.

Viitoarele mașini Mercedes vor fi echipate cu sisteme avansate de autopilotare și sisteme care asigură protecția împotriva coliziunilor cu alte vehicule sau cu pietoni. Astfel, se preconizează un automobil de ultimă generație, un apogeu al tehnicii auto, care va schimba istoria.

Gândește-te câte probleme și riscuri creează un vehicul nesigur. Accidentele cauzează pierderi omenești, pagube materiale, dar și pierderi financiare, atât pentru indivizi, cât și pentru companii. Cu cât mașinile vor fi în viitor mai sigure, cu atât indivizii vor fi mai în siguranță, iar companiile se pot baza mai mult pe transportul propriilor produse.

Evident, se face referire și lobby la dezvoltarea inteligenței artificiale care să facă mașinile care merg singure cu adevărat autonome.

Rezultă de aici o încredere exacerbată în tehnologie și, în loc să ne autocorectăm propriul comportament, să devenim mai responsabili și mai atenți la lucrurile care contează, suntem tentați să ne încredem prea mult în obiectele create de noi care nu vor fi niciodată perfecte, pentru că nici noi nu suntem și nici nu vom fi vreodată.

Mercedes îți promite mașina care nu face niciodată accident, dar încă nu s-a hotărât dacă va face parte din Clasa S sau va fi lansată o nouă gamă. Probabil nici una, nici alta.