Cernobîl, după 30 de ani: sfârșitul catastrofei care a marcat Europa mai mult ca orice
De la dezastrul de la Cernobîl din 1986, o zonă de peste 4.000 de kilometri pătrați a rămas abandonată. Astăzi, încep să apară speranțe de refacere a anumitor porțiuni din zonă.
Pe 26 de aprilie 1986, inginerii de la centrala nucleară Cernobîl au oprit energia de la unele din sistemele de la reactorul 4, în ideea de a testa ce s-ar întâmpla în timpul unei pane de curent. Doar că cercetătorii nu știau pe atunci că reactorul respectiv era deja instabil. Astfel, oprirea a făcut ca turbinele să încetinească și să transporte apa rece la reactor.
Pe măsură ce apa s-a transformat în abur, presiunea din interior a crescut. Când operatorii și-au dat seama ce se întâmplă, era deja prea târziu. O explozie de abur a dat la o parte violent capacul reactorului. Aerul a pornit astfel un foc care a ars vreme de zece zile, trimițând un nor radioactiv de fum și praf deasupra Europei.
Au murit 31 de oameni direct de la explozie, însă cel puțin alți 15 au mai murit indirect.
Zona contaminată se extinde astăzi pe o suprafață de 4.000 de kilometri pătrați, de două ori mai mare decât Londra. Fiecare comunitate de oameni pe o rază de 30 de kilometri a fost evacuată și abandonată după accident și nimeni nu a mai avut voie să se întoarcă acolo pentru a trăi. Însă într-o zonă relativ apropiată de zona evacuată, oamenii au putut să se întoarcă în casele lor la câteva luni de la dezastru – este vorba despre orășelul Narodichi, populat de 2.500 de oameni.
La trei decenii de la dezastru, oamenii de știință cred că Narodichi ar putea fi într-un final un loc suficient de sigur din punct de vedere al nivelului de radiație pentru a putea cultiva plante și pentru a dezvolta terenuri.
Grădinița din oraș are 130 de copii în prezent – cu 230 mai puțini decât înainte de explozie. „Copiii au fost evacuați împreună cu profesorii către zonele curate”, a zis manager-ul grădiniței, Tatiana Kravchenko. „În trei luni am fost trimiși înapoi, și aveam doar 25 de copii. Într-un final, oamenii s-au întors, copii noi s-au născut și încet-încet grădinița a început să se umple din nou. Acum avem 130 de copii aici”.
Astăzi, oamenii de acolo au speranța că starea orașului se va schimba. „Uităm că suntem oameni ai Cernobîlului”, a zis Kravchenko. „Îmi doresc să putem construi ceva aici – pentru ca a noastră comunitate să înceapă să înflorească”.