Să plătești totul fără cash în România: ce e bine și rău pentru bugetul tău

de: Teodora Tudosie
17 07. 2019

Avem Apple Pay, carduri contactless, soluții de plată fără cash de la bănci și o mulțime de alternative se pregătesc. Și toate astea în România. Ce înseamnă însă o societate fără cash? Sigur, confortul e sporit, dar dezavantajele ar trebui luate în calcul cu la fel de mare seriozitate ca dezvoltarea soluțiilor digitale.

Părerile sunt împărțite când vine vorba de societatea fără cash. Nu lipsesc nici argumentele pro, nici cele contra în ceea ce privește renunțarea la bani lichizi. Cum ar putea asta să ne facă viața mai ușoară, dar și ce riscuri ar putea aduce?

Fie că alegi să folosești un simplu card bancar sau tehnologii financiare mai noi, precum Revolut sau Apple Pay, se poate să te numeri printre aceia care au mereu puțini bani cash în portofel și preferă să îi țină și să îi cheltuiască în mod digital.

Caracterul destul de puțin practic al unei plăți cu bani cash nu poate fi contestat. Totuși, argumentele contra se bazează mai mult pe aspecte legate de securitate, care de multe ori sunt destul de întemeiate. Perspectiva unei societăți în care banii cash nu există nu e tocmai una SF. Însă merită să ne asumăm riscul sau nu?

Care e mai practică: plata cash sau cu card și soluții ca Apple Pay?

Bancnotele de hârtie și monedele nu sunt neapărat dificil de purtat în portofel. Probabil te-ai putea lipsi și tu de grija „alimentării” buzunarului cu o cantitate suficientă de bani. De asemenea, odată cu eliminarea banilor cash s-ar elimina automat și timpul pe care îl pierzi la bancomat.

În 2019, modalitățile de plată sunt nenumărate. Astfel, banii cash par deja o opțiune învechită, chiar și atunci când doar îți faci cumpărăturile zilnice la Mega. Ce poate fi mai ușor decât prezentarea rapidă a cardului, telefonului sau smartwatch-ului la POS în loc să cauți bani ficși prin buzunare sau să aștepți să primești restul de la casier?

Așadar, de ce să nu folosești plățile digitale când există posibilitatea să achiți cumpărăturile fără să te încurci în hârtii și monede?

Tehnologia te-ar putea trăda exact când ai nevoie de ea. Provocările logistice sunt destul de multe în această privință și o simplă eroare de sistem ar putea să împiedice efectuarea unor plăți.

Probleme legate de siguranță

Securitatea cibernetică dă mari bătăi de cap în lumea digitală în care trăim. Datele personale sunt din ce în ce mai greu de protejat, iar frauda cu carduri nu e nici pe departe de nemaiauzit. Te poți trezi destul de ușor cu cardul compromis și conturile goale.

Măsurile de securitate sunt însă destul de bine puse la punct. Scopul e ca anual să fie cât mai puține victime. E tipul acela de statistică pe care n-o poți vedea la 100%, ci la 99,9%. De cele mai multe ori, dacă ești victima unui atac cibernetic prin care ți-a fost furată o parte din bani, băncile îți rambursează suma pierdută.

În cazul în care pierzi cardul fizic, poți suna imediat la bancă să-l blochezi. Sau faci asta din aplicație. Astfel, nu vei pierde suma din cont. În ceea ce privește pierderea telefonului, efectuarea plății cu dispozitivul necesită fie un cod, fie amprenta sau fața ta. Astfel, cel care îți găsește dispozitivul pierdut nu va putea cumpăra lucruri cu banii tăi.

Asta nu înseamnă că dacă folosești bani cash ești în perfectă siguranță. Cei rău intenționați îți pot fura banii la fel de ușor, fie ei în format digital sau fizic. Banii cash au totuși un avantaj: nu pot fi furați de la distanță.

Cum rămâne cu administrarea banilor

Există mai multe studii care au arătat că oamenii care se bazează exclusiv pe plățile virtuale cheltuie mai mult și își administrează mai prost economiile. Aparent, ușurința pe care plata cu cardul o implică i-ar face pe unii să conștientizeze mai greu că soldul din cont scade cu fiecare tranzacție.

Mai ales odată cu tehnologia contactless, probabil ți s-a întâmplat și ție să dai cu cardul fără să te uiți la suma pe care o arată casa de marcat. Astfel, acțiunea de a număra bani și a-i înmâna unei alte persoane te-ar face să apreciezi mai bine cât cheltui și te-ar putea ajuta să nu sari calul.

Cât de pregătiți sunt românii să renunțe la cash

În România, interesul consumatorilor pentru inovațiile în tehnologiile financiare este unul destul de crescut. 54% dintre români se declară deschiși când vine vorba de adoptarea acestora, potrivit unui studiu ING. Dar este România pregătită să renunțe complet la banii cash? La fel ca multe alte state din lume, cel mai probabil, nu.

Deși dechiderea e destul de mare, există și o mare parte a populației care privește cu scepticism aceste metode de plată și preferă să folosească ceea ce au folosit o viață și a funcționat bine mersi.