Vânzările BMW îți arată că românii au bani de mașini scumpe. Ce modele sunt populare

de: Daniel Ștefan
01 02. 2019

BMW a vândut din nou un număr record de automobile în România, ceea ce înseamnă că sunt destui români care-și permit mărci de lux. Într-un singur an, BMW a vândut peste 3.000 de unități.

În 2018, nu doar Dacia s-a bucurat de vânzări record în țara noastră. La fel de mulți precum fanii mașinii românești sunt și admiratorii mașinilor nemțești, în special BMW. 2018 a fost al doilea an consecutiv când compania germană a vândut un număr record de autoturisme, 3.002 vehicule, mai exact, cu doar două mașini mai multe decât cota înregistrată în 2017.

Cifra vânzărilor a crescut nu doar în sectorul automobilelor, ci și în cel al motocicletelor. Românilor le plac „motoarele” companiei germane și s-a văzut asta la depășirea pragului anterior de 300 de unități vândute.

„Am avut un an foarte bun. Sunt încântat că am putea obține cea mai bună performanță în istorie atât pentru BMW Group, cât și pentru mărcile BMW și BMW Motorrad. Am construit succesul cu o rețea puternică de parteneri dedicați. De asemenea, o mare mulțumire pentru echipa mea fantastică de la BMW Group România. Știm că avem în față în continuare un drum lung atât în ceea ce privește performanța de vânzări, cât și calitatea serviciilor, dar aceasta este cea mai bună echipă pentru a face acest lucru”, a precizat directorul general BMW Group România, Wolfgang Schulz.

Ce modele BMW preferă românii

BMW X1

În paralel cu modelele acestui brand, au crescut și vânzările Mini, care este filială a companiei germane în Marea Britanie. Conform profit.ro, Mini a înregistrat în 2018 un număr de 222 de vehicule livrate. Cel mai de succes model rămâne MINI Hatch 3 uși cu 73 de unități, urmat de Mini Countryman și MINI Hatch 5 uși cu 68, respectiv 52 de livrări.

Revenind la BMW, românii preferă mai ales SUV-urile (57,6% din totalul vânzărilor). Anul trecut, cel mai cerut model a fost X1 (prețul începe de la 32.666 euro), urmat de X5 (prețul începe de la peste 68.000 euro) și X3 (de la 42.000 euro în sus), ca urmare a noilor versiuni lansate de companie.

De asemenea, 81% dintre mașinile vândute, au fost cu tracțiune integrală, 16% cu un sistem de tracțiune spate și 3% cu un sistem de tracțiune față (disponibil pe modelele X1, X2 și Seria 2 Active Tourer/ Gran Tourer).

Și, evident, tot românul preferă dieselul, care rămâne dominant pe piața locală, dar a avut, totuși, o ușoară scădere, față de 2017, probabil și ca urmare a scumpirii motorinei. 75,9% din mașinile BMW livrate în 2018 sunt echipate cu motoare diesel, 17,1% au motorizare pe benzină, 5,3% sunt automobile electrice și 1,7% sunt modele plug-in hybrid.

Încep să pătrundă și la noi mașini electrice, dar timid și e cât se poate de evident de ce. Dar, să nu uităm că aceste cifre se referă doar la mașinile noi. La acestea se adaugă și automobilele second-hand ale aceleași mărci (și nu numai) care au fost aduse anul trecut din străinătate.