Bacalaureatul e opțional și am învățat asta de la profesoara de română
În timpul simulării pentru bacalaureat, o elevă a dat foaia goală. Ce să zic, mare curaj. Nota 1 la un examen care nu contează nicăieri. Acum, când bacalaureatul pe bune a început, foaia goală a fost, totuși, umplută. Dar înainte de examenul de-acum o profesoară de română m-a învățat câteva ceva despre viață.
[related]
În timpul gimnaziului n-am avut timp de revoluții școlărești, așa c-am învățat suficient de bine cât să fiu în cei 10% elevi premium ai școlii generale. A fost suficient ca să-mi asigure intrarea la un liceu de top din București – la „Gheorghe Șincai”. Cum n-am avut timp de revoluții, nici nu știam cine e ministrul Educației sau ce merge prost în sistem. Oricum nu l-aș fi putut schimba. Și așa îți dai seama că nu doar o generație a crescut – sunt deja câteva zeci care au simțit că ceva nu-i bine, dar au mers înainte.
La liceu, cu patru ani înainte de bacalaureat, clasa a noua a început c-o profesoară de română diferită. Nu înghețea sistemul și nici el pe ea. Era scundă, blondă, rebelă – cu tricouri negre pe care erau trecute trupe rock – și cât de cât pricepută la ce făcea. Am înțeles din primele ore că ea e acolo doar ca să treacă timpul până găsește ceva mai bun. Poate că așa e sistemul de învățământ din România pentru mai toți profesorii.
Școala e opțională, și înainte, și după bacalaureat
Înainte de teza de la finalul primului semestru, un coleg a crezut că face o glumă. „Dar dacă nu vrem, putem să nu dăm teză?”, a întrebat el mai mult ca să creeze o dezbatere artificială și să treacă timpul. „Sigur. Niciun examen nu-i obligatoriu”, a zis profesoara. „Eu am lipsit de la un examen din sesiune ca să termin de citit o carte. Sigur c-am avut restanță, dar nu m-am dus și gata. Am dat-o în toamnă, dar măcar am citit cartea când am vrut eu”, și-a terminat ea argumentația.
În fine, după clasa a noua ea și-a văzut de viață și-a lăsat sistemul de învățământ pentru ceva mai bun. Dar momentul acela de la finalul primului semestru mi-a adus de pseudo-protestul pornit de-o elevă.
Ea a dat foaia goală la simulare și alții au venit cu ideea mai creață să facă asta și la alte simulări. Ce să mai, să fie un protest în toată regula. Doar că nu i-a păsat nimănui de așa ceva. Cel mai mult a obținut eleva într-o discuție cu Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, care i-a spus doar că-i rebelă. Ceea ce e aproximativ la fel cu a spune că apa caldă e caldă și vara e vară.
#foaiagoală (desigur că are un hashtag) a fost cea mai îndrăzneață și inutilă formă de protest care i-a fost dată spre folosire elevului român. Întâi pentru că a fost aplicat protestul doar la simularea pentru bacalaureat și nu la examenul propriu-zis și apoi pentru că nimănui nu-i pasă de foile goale ale unora. Unii sunt doar niște nume trecătoare. Clase, licee, orașe și județe întregi – așa ceva ai mai putea caracteriza drept protest.
M-am tot gândit în ultimele două zile la foaia asta goală pe care elevii n-au cum s-o dea. Chiar și dacă nu știu. Preferă să scrie prostii decât să nu scrie nimic. Astfel, protestul s-a sfârșit înainte să înceapă.
[related]
Asta ar trebui să îngrijoreze, de fapt, societatea. Că între zeci de mii de elevi nu s-au găsit câteva sute să facă scandal la bacalaureat. I-ar fi ascultat cineva? Poate că nu. Dar nu acum, nu la anul, dar poate peste doi ani. Foile goale adunate de la an la an ar fi făcut pe cineva mai atent.
În fine, ideea e că examenul de bacalaureat e opțional. Orice examen e opțional și banii câștigați în viață nu depind de foile astea pline. Dovadă că România stă bine la tineri neangajați. Și nu stau toți pe banii părinților, pentru că au învățat să câștige și fără structuri școlare rigide. Dar asta sperie atât angajatori, cât și oameni din sistemul de învățământ. Dacă într-o zi se prind oamenii că școala, după gimnaziu, e cvasi-inutilă?
Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.