Adidas testează adidași în spațiu ca să-i facă mai comozi pentru tine

de: Teodora Tudosie
05 11. 2019

Adidas este unul dintre cele mai populare branduri de pantofi sport, iar acum face teste în spațiu ca să-și îmbunătățească produsele.

Compania germană a încheiat un parteneriat pe mai mulți ani cu Laboratorul Național al Statelor Unite de pe Stația Spațială Internațională (ISS). Totul pentru a face produse mai bune pe care să ți le ofere ție.

Prima fază a parteneriatului se va concentra pe testarea unor produse în condiții de microgravitație. Aceasta este condiția în care oamenii sau obiectele par să fie lipsite de greutate. La începutul lui 2019, Adidas a trimis mai multe mingi de fotbal la bordul ISS pentru a încerca să înțeleagă cum se mișcă acestea în spațiu.

„Condițiile unice ale spațiului oferă mediul ideal pentru a descoperi necunoscutul”, a declarat Christine Kretz, vicepreședinte al programului de parteneriat între cele două.

Astfel, gravitația de pe Pământ nu mai poate distorsiona forma și traiectoria a mingii și nici aerul nu mai poate să opună rezistență pentru a afecta rotirea mingii. Pentru că acestea două lipsesc în spațiu, cercetătorii sunt capabili să se concentreze pe îmbunătățirea unor variabile precum textura, materialul sau forma mingii.

Adidas testează și adidași la bordul ISS

Când vine vorba de adidași, compania se numără printre cele mai populare alegeri ale consumatorilor. Totuși, vrea să îmbunătățească și mai mult produsele și lucrează la inovarea acestora.

Așadar, Adidas vrea să testeze tehnologia Boost de pe adidașii săi. Aceasta este spuma pe care compania o folosește pentru talpa pantofilor sport, pentru a-i face pe aceștia cât mai confortabili. Pentru a crea Boost, particulele de poliuretan termoplastic sunt expandate pentru a forma celule închise în jurul unor bule mici de aer.

Datorită testelor efectuate în spațiu, compania va putea îmbunătăți tehnologia pentru a face adidașii chiar mai confortabili decât sunt acum. Datorită condițiilor speciale din spațiu, compania spune că va putea inova procesul de fabricare al adidașilor.

Testele vor începe în prima parte a anului 2020.