Xiaomi Redmi S2 e noul telefon chinezesc care-ți atrage atenția

de: Alexandru Puiu
02 05. 2018

Xiaomi își păstrează tradiția de a lansa o serie stufoasă de telefoane în fiecare an, pentru a surprinde un public cât mai variat. Următorul pare să fie Xiaomi Redmi S2 ce va fi dezvăluit înainte de sfărșitul lunii.

La aproximativ o săptămână după lansarea terminalelor Xiaomi Mi 6X și Mi A2, au început să se întețească speculațiile referitoare la Xiaomi Redmi S2. Iminentul smartphone a trecut deja pe la 3C și TENAA – autoritatea chineză pentru certificarea tuturor dispozitivelor electronice ce urmează să fie comercializate în teritoriu.

Acum avem ocazia să-l vedem în toată splendoarea sa datorită unor poze ce au început să circule pe internet din Republica Cehă.

Dacă telefonul se dovedește a fi adevărat, aceasta ar putea fi o versiune de pre-producție menită să fie testată în public, înainte de lansarea efectivă. Important este că reprezintă o confirmare suplimentară a specificațiilor care se cunoșteau deja.

Xiaomi Redmi S2 va fi construit în jurul unui panou IPS cu un raport de aspect de 18:9 și o rezoluție nativă de 1440 x 720 pixeli asociată unei diagonale de 5,99 inci. Respectiva rezoluție mai poartă numele de HD+. Creierul întregii afaceri va fi un Snapdragon 625 cu 3GB RAM și o memorie internă de 32GB. Aceasta din urmă poate fi extinsă prin intermediul unor carduri de memorie microSD.

În ceea ce privește partea de captură, telefonul va avea pe spate două camere principale instalate pe verticală, într-o configurație ce-ți aduce aminte de iPhone X. Camera de sus va avea 12 megapixeli, în timp ce a doua se va rezuma la 5 megapixeli.

Pentru selfie-uri, s-ar putea să profiți de o cameră de 16 megapixeli, deși aceasta nu a fost confirmată. Acumulatorul folosit va fi de 3080 mAh. Sistemul de operare preinstalat este Android 8.1 Oreo. Nu lipsesc din ecuație un senzor de amprentă pe spate, o mufă de căști standard și un port microUSB pentru încărcare.