Ce se întâmplă cu Dăncilă și Guvernul: moțiunea de cenzură, la final

de: Andrei Simion
27 06. 2018

Opoziția și Puterea au votat pe 27 iunie pentru moţiunea de cenzură. Cabinetul condus de Viorica Dăncilă a fost ținta vizată de parlamentarii din opoziție.

Moțiunea de cenzură pentru demiterea cabinetului condus de Viorica Dăncilă avea nevoie de 233 de voturi. Înainte de începerea votului, PNL, USR şi PMP aveau împreună doar 153 de parlamentari. Speranța era pusă în PSD și alți parlamentari care să voteze retragerea susținerii Guvernului.

Votul final pe moțiune: La ora 18.40, moțiunea de cenzură a picat și Guvernul condus de Viorica Dăncilă va continua mandatul. Au fost 166 de voturi pentru. În total, au fost 170 de voturi. Celelalte patru voturi au fost împotrivă. Votul a fost secret şi exprimat cu bile.

Încă de la ora 10, UDMR a anunțat că parlamentarii săi vor ieși din sala plenului în momentul în care se va vota moțiunea de cenzură. Anunțul a fost făcut de președintele formațiunii Kelemen Hunor.

Şedinţa Parlamentului a început cu citirea moţiunii de cenzură. Viorica Dăncilă a prezentat și un punct de vedere al Guvernului. Discursul a fost presărat cu diverse greșeli gramaticale, așa cum Dăncilă a obișnuit.

Dezbaterea din Parlament s-a desfășurat pe fondul unui protest din fața Palatului Parlamentului. A fost protestul cunoscut neoficial drept „ziua liberă pentru România”.

Ce a spus Viorica Dăncilă despre performanța cabinetului pe care îl conduce

Cel mai mult în discursul său, premierul Dăncilă s-a victimizat și a acuzat atacuri neserioase din partea Opoziției. „Prezentaţi răul ca fiind bine, iar binele ca fiind rău. În discursul dumneavoastră nu mai este loc de nuanţe. Totul este alb şi negru. Tot ce face puterea e rău, iar tot ce faceţi dumneavoastră este bine. Acestea sunt premisele şi concluzia moţiunii care trădează o aroganţă incredibilă în raport cu prestaţia îndoielnică pe care aţi avut-o când aţi fost la guvernare”, a spus aceasta.

[readmore]

Cum s-a apărat Dăncilă:

  • Susţin 100% efortul colegilor mei parlamentari de a reforma sistemul judiciar şi de a alinia Codurile penale la principiile consituţionale şi la prevederile europene pentru înlăturarea oricărui abuz
  • Nu Guvernul este responsabil de evoluţiile inflaţiei
  • Când nu aţi mai putut nega beneficiul majorărilor de pensii şi salarii, v-aţi legat de aspectul fizic […]. Când nu aţi mai avut cum să negaţi performanţele economice ale acestei guvernări, recunoscută de Fondul Monetar Internaţional, Banca Monetară (Banca Mondială – n.r.), aţi început să faceţi comentarii jignitoare […]. Când nu aţi mai putut contrazice rezultatele economice pozitive, confirmate de INS şi Eurostat, aţi început să minţiţi şi să denaturaţi performanţa guvernării noastre
  • Pentru dumneavoastră, creşterea veniturilor românilor este o măsură populistă care va aduce haosul în economie
  • Pentru dumneavoastră, majorarea salariului minim din România este o măsură antisocială şi antieconomică aşa cum susţin unii din reprezentanţii dumneavoastră într-o scrisoare deschisă
  • Pentru dumneavoastră creşterea economică de excepţie pe care a avut-o România anul trecut este rezultatul incapacităţii şi incompetenţei guvernării
  • În viziunea dumneavoastră, scăderea datoriei guvernamentale este de fapt o creştere a datoriei