De ce nu poți să mai ai pe iPhone cea mai sigură aplicație de chat
Telegram este o aplicație foarte îndrăgită de cei care își doresc să poarte conversații ce nu pot fi interceptate. Din păcate, a fost ștearsă de către Apple din App Store și n-o mai ai pe iPhone.
Telegram a făcut valuri în Apple App Store și Google Play în ultimii ani. Aplicația de chat este una dintre cele mai descărcate pentru conversații securizate, în special pe iPhone. Din păcate, atât Telegram, cât și aplicația proaspăt lansată Telegram X au fost șterse din magazinul virtual al Apple. Nu a durat mult din momentul în care a aplicația a dispărut până când creatorul aplicației a făcut publică explicația primită de la oficialii gigantului din Cupertino.
Telegram și Telegram X au dispărut din App Store din cauză că au facilitat accesul utilizatorilor la ”conținut nepotrivit”. Nu a fost nici o greșeală la mijloc, gestul a fost intenționat. ”Am fost alertați de către Apple că un volum de conținut nepotrivit a ajuns să fie disponibil pentru utilizatorii Telegram, așa că ambele aplicații au fost scoase din App Store.”
Pavel Durov, creatorul Telegram a promis că problema va fi remediată în cel mai scurt timp, iar că aplicațiile ar trebui să poată fi descărcate din nou în curând. Este important de reținut că, în tot acest timp, cei care aveau aplicațiile instalate le-au putut folosi la fel ca înainte. Nu era însă posibil ca utilizatori noi să le descarce.
Ar fi fost drăguț să știm exact care a fost problema și ce tip de conținut ar fi putut duce la eliminarea unui program descărcat de 100.000 de ori într-o singură zi din App Store. Important este că situața neplăcut s-a remediat la momentul redactării acestui material și oricine poate pune din nou mâna pe Telegram.