Unde va fi produsă racheta care va trimite omul pe Marte

de: Andreea Cuzub
17 04. 2018

În februarie 2018, SpaceX lansa cu succes prima rachetă Flacon Heavy în orbită. Acum, compania și-a găsit oficial locul în care să-și construiască noua Big Fucking Rocket (BFR).

Mayor Eric Garcetti a anunțat pe Twitter că racheta gigant va fi construită în Los Angeles. SpaceX a proiectat un monstru de 348 metri lungime, pentru a duce umanitatea pe Lună, Marte și mai departe de atât.

Aceasta are o capacitate de 50 de tone, în timp ce Flacon Heavy poate transporta doar 30 de tone. „Acest vehicul promite să ducă omenirea mult mai adânc în cosmos decât s-a făcut până acum”, a mai declarat Mayor Eric Garcetti.

La sfârșitul lunii martie, SpaceX a semnat un contract pe 30 ani cu un Port din Los Angeles. Potrivit Ars Technica, compania a început deja să se deplaseze către locație, pentru a construi o unitate de producție „de ultimă oră”. Datorită dimensiunii BFR, compania are nevoie de o nouă fabrică – separată de cea în care construiește rachete Flacon 9 și Heavy – una care este aproape de apă, astfel încât să fie testată cu ușurință atunci când va fi gata.

SpaceX nu construiește BFR doar pentru călătoriile în spațiu. Racheta va fi folosită și pe Pământ pentru călătoriile rapide. Compania crede că vom putea folosi racheta oriunde pe Pământ, iar călătoriile nu vor dura mai mult de o oră.

Înainte ca acest lucru să devină posibil, SpaceX trebuie să facă teste riguroase. Șeful companiei, Elon Musk, dorește ca primele teste să aibă loc în 2019, dar, după cum a declarat singur, termenele sale sunt prea optimiste.

Proiectul își propune ca oamenii să se îndrepte către Marte în anul 2022. Elon Musk a precizat că speră ca proiectul SpaceX să deschidă poarta unui viitor pe Marte. În plus, el își dorește ca alți antreprenori să investească în infrastructura unei viitoare colonii care să trăiască pe această planetă.