Samsung Galaxy S9 ar putea fi creat cu un nou material
Samsung Galaxy S9 se apropie de lansarea care ar putea avea loc la MWC 2018, iar acum aflăm ceva nou despre telefon.
Dacă este să ne luăm după cele mai noi informații apărute pe internet despre viitorul Samsung Galaxy S9, înseamnă că mai avem aproximativ o lună și jumătate până la dezvăluirea flagship-ului și a companionului în variantă Plus.
Telefoanele vor fi prezentate, cel mai probabil, cu o zi sau două înainte de MWC 2018, iar asta ne-a confirmat-o chiar președintele diviziei de telefoane mobile a companiei. Chiar dacă știm asta, dar și multe alte detalii despre telefon, tot rămân diverse aspecte care așteaptă să fie descoperite.
Astăzi aflăm că Samsung Galaxy S9 ar putea fi produs folosind un nou material. Compania a înregistrat recent o nouă marcă, Metal 12, la European Union Intellectual Property Office, care reprezintă un nou material. Acesta este foarte ușor și durabil, fiind un aliaj de magneziu-aluminiu, creat de Samsung însăși.
Cele mai noi aplicații pentru o marcă înregistrată sugerează că noul aliaj va fi folosit, mai mult ca sigur, în noile dispozitive ale companiei. Ne putem aștepta să vedem materialul folosit pentru carcasa lui S9 și chiar pentru Gear S4.
Diferența între materiale nu este foarte mare, dar magneziul este mai ușor decât aluminiul și totodată mai rezistent. Cele două proprietăți ale materialului îl recomandă ca ”metal al viitorului” și nu e greu să ne dăm seama de ce.
N-ar fi prima oară când materialul este un subiect de interes pentru Samsung. Și în trecut, compania a realizat un prototip de Galaxy S7 din magneziu, dar telefonul nu a mai ajuns pe piață. Ar putea fi, însă, prea din scurt ca S9 să fie creat din acest aliaj, dar putem privi către Note 9.