Samsung Galaxy S10 ți-ar putea oferi o tehnologie specială

de: George Stanciu
11 12. 2018

Samsung Galaxy S10 se apropie de lansare, iar acum aflăm despre o tehnologie nouă pe care ar putea să o aducă telefonul.

Samsung nu a venit în 2018 cu telefoane de top care să rupă gura târgului. Atât S9, cât și Note 9 au păstrat liniile deja impuse și au adus upgrade-uri mici, destul de timide. Totuși, Galaxy S10 se anunță a aduce schimbări mari, iar una dintre ele ar putea fi tehnologia de recunoaștere facială.

Samsung a obținut recent mărci înregistrate care se leagă de Dynamic Vision, Private Vision și Detect Vision. Toate trei par să fie legate de un sistem avansat de recunoaștere facială. Desigur, compania va alege, cel mai probabil, un singur nume dintre acestea pentru sistemul din viitor.

Date ceva mai concrete cu privire la acest sistem nu sunt menționate. Cu toate astea, senzori de viziune dinamici au mai stârnit interesul Samsung în trecut. O versiune anterioară a acestei tehnologii chiar permitea înregistrarea video la până la 2.000 fps.

Pentru un videoclip obișnuit, asta s-ar putea să fie cam mult și cam inutil, însă există alte aplicații. De exemplu, crearea de hărți 3D poate beneficia din plin de o astfel de tehnologie. Mai departe, asta poate contribui la sporirea preciziei recunoașterii faciale.

Dincolo de această noutate, Samsung Galaxy S10 ar trebui să aibă un ecran de tip Infinity-O, cu o perforație circulară și una ceva mai alungită, pentru camera/ camerele de selfie. De asemenea, telefonul va avea și senzor de amprentă integrat în ecran. La interior, smartphone-ul va beneficia de procesor Snapdragon 855 sau Exynos 9820. Pe piața din România, telefonul va fi echipat cu procesorul Exynos, de producție proprie a sud-coreenilor.