Samsung Galaxy S10 te va ajuta să faci poze impecabile noaptea

de: George Stanciu
21 12. 2018

Producătorii de telefoane se străduiesc să îmbunătățească sistemele foto ale device-urilor, iar Samsung Galaxy S10 nu este o excepție.

Galaxy S10 este cel mai anticipat telefon al următoarelor luni și are toate motivele să fie astfel. Este o ediție aniversară, care apare la un deceniu după lansarea primului Galaxy S. Lucrurile au evoluat mult de atunci, iar acum avem ocazia să vedem un smartphone extrem de promițător.

Samsung ar fi gata să concureze cu Google la un capitol extrem de important. Pixel 3 și Pixel 3 XL au primit funcția Night Sight, care oferă performanțe foarte bune în condiții de lumină slabă. Sud-coreenii au ceva similar, care se numește Bright Night.

Conform informațiilor provenite de la XDA Developers, în varianta beta de One UI, bazată pe Android 9, pentru Galaxy Note 9, au fost găsite referințe la Bright Night. Aplicația de cameră din One UI include bucăți de cod care sugerează că Bright Night va putea fotografia aceeași scenă de mai multe ori, iar apoi va combina imaginile pentru a obține o fotografie mai luminoasă.

Cu siguranță, funcția va debuta pe Samsung Galaxy S10, dar și posesorii de versiuni mai vechi de flagship s-ar putea bucura. În viitor, ar putea primi un update software și cei care au Galaxy S9 și Note 9.

Ce se mai vehiculează despre Samsung Galaxy S10 e că ar fi anunțat pe 24 februarie, iar în magazine ar ajunge în prima săptămână din martie. Nu-i chiar o surpriză lansarea în februarie, dat fiind că, până acum, Samsung a folosit MWC ca un motor de promovare. Astfel, nu mai avem foarte mult timp până ce vom vedea cum arată telefonul, de fapt telefoanele. Samsung pregătește trei variante de Galaxy S10.