Samsung Galaxy Note 9 ar putea avea suport pentru 5G
Samsung Galaxy Note 9, care va fi lansat în toamna acestui an, ar putea fi unul dintre primele telefoane de pe piață cu suport pentru tehnologia 5G.
Mai sunt aproximativ șase luni până la lansarea lui Samsung Galaxy Note 9, timp suficient pentru o mulțime de zvonuri legate de funcțiile pe care le va aduce noul smartphone. Cel mai probabil, acesta va păstra liniile de design pe care le are deja Note 8, dar la interior s-ar putea să găsim câteva surprize.
Una dintre noutățile pe care le-ar putea oferi Galaxy Note 9 clienților este suportul pentru tehnologia 5G. Mulți producători lucrează din greu pentru a putea trece la noul standard, iar cele mai optimiste predicții vorbesc despre 2019 ca anul în care vom avea acces la primele rețele comerciale din următoarea generație.
Astfel, Note 9 ar fi un telefon potrivit să primească 5G, deoarece ar fi de actualitate la momentul apariției primelor rețele compatibile. Informațiile vin din surse anonime, apropiate de Samsung, iar acestea mai menționează și faptul că Samsung va folosi antene HRC, în loc să se bazeze la fel ca până acum, pe antene LDS.
S-ar putea, însă, ca zvonurile despre care vorbim acum să nu fie adevărate. Conform altor informații, modemul 5G creat de Samsung pentru procesoarele Exynos, de producție proprie, ar putea fi gata abia în 2019, astfel că ar putea să nu fie adus pe Note 9. În schimb, Samsung Galaxy S10 ar putea veni cu suport pentru noua tehnologie.
Rămâne de văzut cum va evolua această discuție și dacă Samsung va reuși să își concentreze eforturile astfel încât să aducă pe piață noile chipset-uri la timp pentru lansarea lui Note 9, sau dacă vor „să se păstreze” pentru lansarea flagshipului de la începutul anului viitor.
Până va fi lansat Samsung Galaxy Note 9, rămâne de văzut ce are special Huawei P20 Pro. E un telefon care are trei camere foto, ba chiar poate replica funcționalitatea de teleobiectiv printr-un zoom hibrid 5x. Aceasta e marea lansare din primăvară după MWC 2018.