Samsung Galaxy Note 9: producătorul confirmă o noutate importantă

de: George Stanciu
23 05. 2018

Samsung Galaxy Note 9 se apropie de lansarea de la finalul verii, iar până atunci, producătorul confirmă o serie de noutăți legate de dispozitiv.

Telefonul a început să fie înconjurat deja de o serie de zvonuri care de care mai diverse, însă între toate aceste informații neconfirmate, avem și câteva vești venite oficial de la Samsung. Cea mai importantă dintre acestea pare să facă din Samsung Galaxy Note 9 un telefon special, care va beneficia de o funcție unică a producătorului.

Informațiile despre aceasta vin chiar de la directorul centrului de cercetare a inteligenței artificial de la Samsung, Gray G Lee. ”Viziunea inteligenței artificiale a companiei are cinci direcții: să pună utilizatorul în centrul atenției, să învețe constant, să fie disponibilă oricând este nevoie, să fie de folos întotdeauna și să fie un companion sigur”, a declarat Lee, conform celor de la Korea Herald.

Lee a confirmat faptul că următoarea generație de inteligență artificială de la Samsung va veni odată cu Bixby 2.0, iar acest update va ajunge pe smartphone-ul Galaxy Note 9, pe care îl vom vedea peste câteva luni.

Coreenii care au publicat știrea originală au mai dat câteva indicii conform cărora lansarea noului telefon ar avea loc în august 2018. Asta contravine unor alte zvonuri care vorbeau de o lansare mult mai timpurie, care ar urma să aibă loc chiar în iulie. Galaxy Note 8 a apărut pe piață pe 23 august, iar Note 7 a fost dezvăluit pe 2 august.

Momentan, însă, anunțurile celor de la Samsung cu privire la inteligența artificială sunt destul de seci, deoarece Bixby este cu mult în urma altor competitori, cum ar fi Google Assistant sau Alexa. Putem spera, însă, că varianta 2.0 va veni cu îmbunătățiri semnificative încă de la bun început și nu va trebui să mai așteptăm prea mult pentru lucruri necesare.