Samsung Galaxy Note 9, subiect de glume pentru Huawei

de: Alexandru Puiu
13 08. 2018

Nu a trecut mult timp de la lansarea oficială a noul Galaxy Note 9, iar echipa de marketing a celor de la Huawei a început să facă glume pe seama recentului vârf de gamă de la Samsung.

Cu mult timp înainte de lansarea noului Galaxy Note 9, devenise evident din speculațiile online, că nu vom vorbi de un upgrade revoluționar față de modelul lansat în urmă cu aproximativ un an. Note 8 a fost un telefon foarte bun, chiar dacă nu s-a vândut incredibil de bine. Din păcate, având în vedere ritmul foarte accelerat al inovațiilor din piața de mobile, trebuie să faci investiții foarte mari pentru a fi în permanență în top, iar Samsung nu mai este de referință.

În timp ce chinezi precum Xiaomi, Huawei, Oppo sau Vivo au lansat în 2018 telefoane cu rame inexistente și diferite particularități revoluționare, Samsung a dat dovadă de un conservatorism semnificativ când vine vorba de Galaxy Note 9. Din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră glumița celor de la Huawei postată pe Twitter.

Pornind de la diferențele infime de performanță și configurație dintre Galaxy Note 8 și Galaxy Note 9, echipa de marketing de la Huawei a postat online rândurile de mai sus. ”Am făcut un salt când am lansat Huawei P20 Pro, la noi este vorba de de upgrade-uri reale care vor face diferența în viața de zi cu zi, precum un sistem de trei camere cu 40 megapixeli, 5x zoom și multe alte. Imaginați-vă ce urmează în continuare.”

În ceea ce-i privește pe chinezii de la Huawei, aceștia se pregătesc să lanseze vârful lor de la gamă pentru această toamnă sub forma noului Mate 20 Pro. Având în vedere zvonurile recente, este foarte probabil să fie cu mult peste Note 9. În favoarea celor de la Huawei, să nu uităm și faptul că Huawei P20 Pro se află pe prima poziție în clasamentul DxOMark la aproximativ cinci luni de la lansare și este puțin probabil să fie detronat curând, când vine vorba de performanță foto/video.