Samsung a dezvăluit cele mai noi ecrane OLED flexibile și rulabile

de: George Stanciu
30 05. 2018

Samsung ia în serios ideea creării unor ecrane OLED care pot fi îndoite sau care pot fi rulate, iar cele mai noi progrese ne arată că acestea sunt destul de aproape de realitate.

SID DisplayWeek este evenimentul la care Samsung are un stand în prezent, iar aici este locul unde compania a dezvăluit cele mai noi progrese pe care le-a făcut în ceea ce privește ecranele flexibile și rulabile. De fapt, o bună parte din standul companiei este dedicat pentru aceste display-uri flexibile. Între acestea găsim și ecrane transparente, printre altele.

Probabil cel mai impresionant element de la standul Samsung a fost un ecran OLED de 14 inci. Panoul are rezoluția de 960 x 540 pixeli, iar raza de îndoire a acestuia este de 10R. Impresia pe care o lasă Samsung în ceea ce privește noile ecrane este că ar avea de gând să comercializeze display-uri rulabile în viitorul nu foarte îndepărtat.

Compania a prezentat și un panou AMOLED transparent, cu diagonala de 4,94 inci. Acesta are rezoluția de 360 x 112 pixeli și vine cu o transparență de 44%. De asemenea, compania a dezvăluit și un display cu câmp de lumini, cu diagonala de 7 inci și rezoluție de 1.280 x 800 pixeli. Acesta oferă suport pentru 18 puncte de vizualizare.

Există și produse pentru producătorii auto care ar fi interesați de tehnologii noi pentru mașini. Producătorul a dezvăluit un display de 6,22 inci, cu rezoluție de 2.960 x 1.440 pixeli, care este creat complet din plastic, pentru o durabilitate sporită în cazul folosirii în autovehicule.

Și un panou OLED care poate fi folosit ca boxă a fost prezentat de către Samsung, iar tehnologia din acest prototip e similară cu cea a celor de la LG. Samsung  a denumit acest panou de 6,22 inci și 2.960 x 1.440 pixeli un prototip ”sound on display”, care ar putea duce la dispariția difuzorului dedicat pentru apeluri de pe telefoane.

Ultimul dintre produse este un ecran cu un senzor tactil care permite funcționarea subacvatică, un ecran OLED ”Aqua-force”, cu diagonala de 5,77 inci și rezoluție de 2.960 x 1.440 pixeli.