Rusia a testat „arma ideală”: de ce nu poate fi oprită de scuturi antirachetă

de: Răzvan Băltărețu
12 03. 2018

Rusia și-a dus propaganda pe YouTube, unde a pus un video cu racheta hipersonică. Aceasta ar fi capabilă să treacă de scutul antirachetă și să producă pagube însemnate asupra oricărei ținte. A fost denumită „Kinjal” (pumnal, în rusă – n.r.).

Racheta hipersonică „Kinjal” are o rază de acţiune de peste 2.000 de kilometri şi o viteză de 10 ori mai mare decât sunetul. Testul care este prezentat pe YouTube a presupus lovirea unei ținte într-un poligon militar. Avionul supersonic MiG-31 a fost modernizat special ca să poată transporta noul tip de armament. Este același cu care Putin s-a lăudat în discursul anual despre starea națiunii.

În același discurs, de la începutul lunii, Putin a apărut așa cum te-ai aștepta: încrezător și a spus că, în ciuda întârzierilor tehnologice, Rusia încă mai are capacitatea să reprezinte o forță. Racheta „Kinjal” este, datorită caracteristicilor sale, unică în lume şi face inutil scutul american. Racheta își poate ajusta constant traiectoria, independent de condiţiile de mediu, ceea ce ar face-o imposibil de localizat de către radarele inamice.

Racheta poate transporta atât focoase nucleare, cât şi încărcătură convenţională, este în serviciul armatei ruse din decembrie 2017. „Kinjal sporeşte considerabil posibilităţile forţelor aerospaţiale ruse de a reacţiona în faţa unei posibile agresiuni şi, împreună cu alte sisteme, va contribui la descurajarea duşmanilor să recurgă la acţiuni precipitate”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării rus.

[readmore]

Într-un interviu acordat postului NBC şi dat publicităţii sâmbătă de Kremlin, Putin a dat asigurări că, graţie noului arsenal rus, toţi banii contribuabililor americani investiţi în scutul antirachetă au fost aruncaţi la gunoi. Conform lui Putin, nimeni nu se aştepta ca Rusia să facă un salt gigantic în domeniul tehnologic într-un timp atât de scurt.

Tot el a amintit că America a desfăşurat sisteme strategice în Alaska, la 60 de kilometri distanţă de teritoriul rus, dar şi în România şi Polonia. Şeful statului rus a comparat această situaţie cu cazul în care Rusia ar face ceva asemănător în Mexic şi Canada.