Acesta e robotul care îți scoate planta la plimbare. Pe bune
Unele plante sunt organisme heliotropice, adică au capacitatea de a se orienta spre soare sau altă sursă de lumină. Cel mai bun exemplu este floarea-soarelui, care are atât frunzele, cât și florile capabile de așa ceva.
Cum ar fi dacă plantele ar putea să facă mai mult decât să se întindă? Dacă s-ar putea mișca precum animalele? Probabil asta a avut în minte și inventatorul acestui robot, care transportă o plantă în spate.
Chinezul Sun Tianqi a creat robotul cu șase picioare în cadrul companiei sale Vincross. Hibridul robot-plantă arată ca un crab cu frunze și se deplasează spre Soare atunci când planta are nevoie. De asemenea, acesta se poate juca cu proprietarul său și dansează în momentul în care rămâne fără apă.
Din postarea lui Tianqi nu este clar cum planta reușește să monitorizeze mediul înconjurător, dar ar putea să facă acest lucru cu ajutorul unor senzori de lumină, umbră și umiditate.
Potrivit acestuia, robotul hibrid este un remake al unei instalații anterioare pe care a făcut-o în 2014. Acesta și a numit proiectul „Sharing Human Technology with Plants”.
Antreprenorul spune că inspirația pentru proiect i-a venit atunci când a văzut o floarea-soarelui ofilită la o expoziție. „Plantele sunt pasive. Le poți tăia, arde, scoate din apă, iar ele nu fac nimic. Au cel mai mic grad de libertate dintre toate creaturile”, a declarat el.
Cum oamenii și-au sporit abilitatea de a se deplasa cu ajutorul bicicletelor, vehiculelor, avioanelor, așa o pot face și platele prin intermediul tehnologiei. „Cu o bază robot plantele pot experimenta mobilitatea și interacțiunea”, mai spune Tianqi.
Inventatorul speră ca proiectul lui să inspire mai multă lume, care să observe potențialul relației dintre tehnologie și natură.