Primul restaurant cu mâncare făcută de roboți e mai accesibil decât crezi

de: Alexandru Puiu
08 05. 2018

Se dezbate de mulți ani faptul că roboții și inteligența artificială ne vor lăsa fără locuri de muncă, dar bucătarii se pare că vor fi primii care vor rămâne ”fără o pâine”.

În ultimul deceniu, au apărut tot mai multe domenii de activitate în care roboții au reușit să surclaseze performanța oamenilor. Deși așteptăm cu toții să interacționăm cu roboți la poștă, finanțe și alte oficii de stat, se pare că, din primul val de înlocuiri, vor face parte bucătarii. Un restaurant din Boston, Statele Unite, oferă mâncare ieftină realizată în exclusivitate de către roboți.

La restaurantul Spyce din SUA, un grup de cercetători au colaborat cu un bucătar cu stele Micheline pentru realizarea unor roboți bucătari. Se lucrează de mult timp la acest proiect, dar roboții au intrat acum în activitate și fac o treabă surprinzător de bună. Există câteva limitări în materie de rețete, dar creațiile de care sunt capabili roboții au un gust foarte bun și sunt realizate la fel ca cele ale unui bucătar cu tradiție.

Cei patru studenți MIT cu experiență în robotică sunt foarte mândri de performanța lor și sunt încântați că au reușit să elimine nevoia de bucătari de linie. Prin eliminarea unor salarii, au scăzut costurile de producție, iar mâncarea este mai ieftină, fără a se face compromisuri de calitate. Ambiția lor a plecat de la perioada din studenție în care nu și-au permis să mănânce o mâncare sănătoasă și de calitate din cauza prețului.

În practică, roboții sunt de forma unor tuburi de dimensiuni generoase ce funcționează pe inducție magnetică pentru a încălzi mâncarea. Materia primă este aruncată în acele tuburi, unde ingredientele sunt amestecate și încălzite la diverse temperaturi, în funcție de rețetă. La final, mâncarea este pusă în castron sau farfurie. Roboții se curăță singuri după fiecare fel de mâncare, fără nici un fel de intervenție din partea unui om. Astfel, pretențiile de igienă din partea clienților vor fi de asemenea bifate. La Spyce, o farfurie de mâncare gătită de roboți începe de la 8 dolari.

Deși procesul de gătire este realizat în totalitate de către roboți, prepararea ingredientelor ce urmează să fie gătite și aranjarea în farfurie a produsului finit cade momentan în sarcina oamenilor. Probabil că nu va mai dura însă foarte mult până când oamenii vor fi eliminați complet din procesul de producție.