PlayStation 5 e „necesar” și este deja dezvoltat de Sony

de: George Stanciu
10 10. 2018

PlayStation 5 este deja în lucru, așa cum probabil că te așteptai, dar de data aceasta avem și o confirmare în acest sens chiar de pe un canal oficial.

PlayStation 4 încă se ține destul de bine și se apropie de a cincea aniversare, iar Sony s-a gândit că e un moment numai bun pentru a confirma și existența viitoarei console.

”În acest moment, ce pot să spun e că este necesar să avem hardware de generație nouă”, a declarat Kenichiro Yoshida, președintele și CEO-ul Sony, într-un interviu acordat celor de la Financial Times.

Yoshida nu făcut o trimitere directă către potențialul nume al consolei, așa că o putem numi PlayStation 5, până la alte informații. Nu există informații nici despre când ar trebui să apară aceasta. Totuși, John Kodera, CEO-ul Sony Interactive Entertainment, sugera în luna mai că până la următorul PlayStation vor mai trece cel puțin trei ani.

”Vom folosi următorii trei ani ca să ne pregătim pentru următorul pas, pe care vrem să îl transformăm într-un salt”, afirma Kodera. Sony are de gând să aplice strategia de-a lungul anului fiscal 2020, care se încheie în primăvara lui 2021, astfel că PlayStation 5 ar putea fi lansat abia după acest moment.

Surse apropiate de Sony susțin că noua consolă ar putea să nu fie un pas foarte mare dincolo de PlayStation 4, și că arhitectura ar urma să fie similară. Multe persoane din industrie sunt de părere că epoca generațiilor de console tradiționale a apus, însă pare că Sony păstrează cursul. Consola PS5 este posibil să vină la un preț de 399 sau 499 de dolari

Predecesorul lui Kodera, Andrew House, declara în aprilie că se așteaptă ca producătorii de jocuri să vândă variantele fizice ale titlurilor, cu discuri în cutie, în viitorul previzibil. House e de acord că streamingul de jocuri prin cloud ar putea fi un punct de inflexiune în industrie, dar crede că acest model de business ar trebui analizat cu atenție.