Plantronics anunță căști fără fir bune la orice activități

de: Alexandru Puiu
12 09. 2018

Plantronics are o lungă tradiție când vine vorba de căști și soluții hands free și tocmai a anunțat o reînoire a întregului portofoliu de produse.

În cazul în care te gândeai de ceva timp să faci o investiție într-o pereche de căști de actualitate, noile soluții de la Plantronics s-ar putea să te încânte. Nu contează dacă te încântă gaming, sesiunile de alergare sau îți dorești doar un pic de liniște în tren. Există câte ceva pentru fiecare.

Dacă te încadrezi în categoria pasionaților de sport, la sală sau în aer liber, s-ar putea să cochetezi cu noua serie Plantronic BackBeat Fit 3100. Acestea se pot vedea în detaliu în imaginea de mai sus și sunt complet wireless.

Printr-un sistem creativ de prindere după ureche, ar trebui să stea fixe chiar și pe parcursul celor mai intense sesiuni de antrenament. În cazul în care vrei să fii un pic mai ancorat în ceea ce se petrece în jurul tău, există un mod intitulat ”Awareness” care amplifică zgomotul ambiental pentru a putea purta un dialog. Prețul pentru o pereche este de 150 de dolari.

Amatorii de anulare acută a zgomotului de fond trebuie să se orienteze către Plantronics BackBeat Go 410. Acestea includ un algoritm performant de noise cancelling și, din nou, sunt fără fire. Promit o autonomie de 12 ore de audiție și vin la pachet cu un preț de achiziție de 130 de dolari.

Nici gamerii nu sunt neglijați de Plantronics. Aceștia au parte de mai multe modele pentru bugete și pretenții diferite. Toate sunt incluse în seria RIG. Este vorba de RIG 300, RIG 400 și RIG 500. Cele mai ieftine dintre ele începe la 40 de dolari – RIG 300, cresc la 60 de dolari pentru RIG 400, iar modelul de top este intitulat Plantronics RIG 500 și va ajunge la utilizatori cu prețul de 80 de dolari, peste doar câteva zile.