Parcul de distracții unde ciorile dresate adună chiștoace de țigară
Civilizația poate lipsi de oriunde, chiar dacă e vorba de un parc de distracții, însă ciorile dresate ar putea rezolva problema mizeriei.
În Franța, managerii unui parc de distracții au venit cu o idee inedită de a scăpa de mucurile de țigară aruncate la întâmplare pe alei. Aceștia folosesc șase păsări care aparțin familiei ciorilor, pentru a aduna diverse mici deșeuri din parc.
Puy du Fou este un parc de distracții cu tematică istorică, aflat în Les Epesses, Franța. Aproximativ două milioane de vizitatori ajung anual aici pentru a cunoaște într-o notă nouă Revoluția Franceză, Vikingii, Evul mediu și alte epoci sau evenimente.
Pentru a păstra parcul cât mai curat, parcul vrea să încerce o metodă destul de rudimentară. Ciori de semănătură sunt folosite în cadrul acestui ”experiemnt”, iar metoda de lucru e simplă. Acestea duc gunoiul la o cutie specială, iar în schimb, dispozitivul le oferă hrană.
”Scopul nu e doar să curățăm, deoarece vizitatorii se țin singuri de treaba asta, în mare parte”, spune Nicolas de Villiers, președintele parcului. Acesta sugerează că mai degrabă ”vom demonstra că natura însăși ne poate învăța cum să avem grijă de mediu”.
În urmă cu un an, startupul Crowded City a anunțat un plan pentru un sistem similar, denumit Crowbar. Invenția ar fi trebuit să învețe ciorile să adune mucuri de țigară. Ideea a pornit de la un proces popularizat de Joshua Klein, care avut un TED Talk despre experimentele sale cu ciorile care erau recompensate când îi aduceau diverse lucruri.
Kevin McGowan, de la Cornell Ornithology Lab spune că ”premisa este una falsă” și adaugă că ”colaboratoarea mea a lucrat pentru câteva săptămâni cu o familie de ciori extrem de prietenoase, iar acestea abia se atingeau de mâncare. Nu funcționează”, concluzionează acesta.